Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fetiță de 12 ani a fost agresată sexual pe stradă de un bărbat de 64 de ani, de două ori într-o săptămână, în Mehedinți

Your browser doesn't HTML5 video.

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Mehedinţi a fost reţinut de jandarmi după ce o fetiţă le-a cerut ajutorul pe stradă. Copila le-a spus că individul a încercat să o abuzeze. Culmea, acelaşi bărbat ar fi agresat-o şi în urmă cu o săptămână.

Prima agresiune, povesteşte victima în vârstă de doar 12 ani, s-ar fi petrecut pe 23 mai, când individul i-a ieşit în cale pe stradă şi a păcălit-o să-l însoţească spre un magazin. I-a spus fetiţei că e prea bătrân şi nu se descurcă singur să-şi cumpere pâine, iar copilei i s-a făcut milă şi a vrut să-l ajute.

A fost o greşeală, pentru că pe drum bărbatul s-a prefăcut că îi este rău şi a ademenit-o pe o bancă retrasă unde a încercat să o sărute şi să o atingă în zonele intime. Norocul fetei a fost că o femeie care trecea pe acolo a văzut ce se întâmpla în acel moment şi a salvat-o.

Din păcate, această primă agresiune nu a fost anunţată la poliţie, iar asta i-a dat ocazia agresorului să încerce din nou să caute victime în rândul copiilor. Profitând de agitaţia de 1 iunie, a abordat aceeaşi fetiţă care - de data asta, a fost pregătită să-l înfrunte.

Scenariul individului a fost asemănător: că e bătrân, ca nu cunoaşte oraşul şi că o roagă să-l ducă la o piaţă din apropiere să-şi cumpere mâncare. Fetiţa însă, cu mult curaj, a sunat la jandarmerie şi le-a spus ce se întâmplă şi imediat un echipaj a ajuns la faţa locului. Suspectul a fost dus la sediul Poliţiei.

Citește și
Capusa
Ce i-a apărut unei fetițe în spatele capului, după ce s-a jucat într-un parc din Suceava

Sursa: StirilePROTV

Etichete: fetita

Dată publicare: 02-06-2021 12:30

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult