Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Operațiune de amploare în București: 700 de polițiști și 250 de jandarmi iau parte

Your browser doesn't HTML5 video.

Aproximativ şapte sute de poliţişti şi 250 de jandarmi participă, miercuri, la un control în Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară.

 

Percheziţii au loc şi la locaţii din judeţele Ilfov şi Ialomiţa. Activitatea infracţională a fost monitorizată încă din luna februarie, iar o sută de persoane vor fi duse la audieri.

”Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că sunt puse în aplicare peste 40 de autorizaţii de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori.

Citește și
Shakira
Shakira, chemată în fața judecătorilor spanioli. Ce a făcut ca să scape de jurnaliști

Persoanele urmează a fi audiate în sedii ale subunităţilor de poliţie de pe raza întregului municipiu.

”Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Alături de poliţişti, participă şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Acţiunea are şi ul aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul M.A.I”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie.

Este vizat Complexul Europa.

 

Sursa: News.ro

Etichete: evaziune

Dată publicare: 31-07-2019 10:40

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult