(P) Liziera de Lac găzduiește, pe 24-25 mai, evenimente dedicate comunității și publicului larg: Neighbours’ Day și Open Day
Galerie foto
Pe 25 mai, evenimentul continuă într-un format dedicat celor interesați de achiziționarea unei locuințe în cadrul proiectului, prin Open Day.
În weekendul 24 -25 mai, ansamblul rezidențial Liziera de Lac deschide porțile publicului larg și te invită la o sărbătoare a bucuriei, sportului și prieteniei, organizată în inima comunității.
Sâmbătă, pe 24 mai, în intervalul 12:00 – 20:00, Liziera de Lac găzduiește Neighbours’ Day, ozi în carecomunitatea de rezidenți este în prim-plan în cadrul unor evenimente variate și antrenante și unde publicul extern poate descoperi pe îndelete acest proiect rezidențial unic. Evenimentul aduce în prim-plan nu doar frumusețea naturii care înconjoară ansamblul amplasat la mai puțin de 20 de minute de Pallady, dar și valori precum spiritul de echipă, colaborare și respect reciproc, care definesc această comunitate dinamică.
Invitatul special al acestei zile este David Popovici, rezident al ansamblului Liziera de Lac și ambasadorul proiectului, care a cucerit inimile românilor și a devenit un simbol al excelenței și al perseverenței. Multiplul campion olimpic și mondial la înot va deschide oficial sezonul estival la piscina LIDO by David Popovici și va susține un workshop inspirațional, oferind participanților o experiență deosebită.
O zi plină de activități pentru toată familiaProgramul include activități pentru toate vârstele, transmisiuni radio în direct, ateliere pentru copii, sesiuni de yoga și exerciții fizice cu trainer, turneul de fotbal al comunității Liziera de Lac, muzică live, zonă de food court cu burgeri, hot dog, înghețată artizanală, fructe din livadă și sucuri naturale, dar și o serie de alte activități artistice pentru întreaga familie. Momentele din program se vor desfășura în apropierea celor mai importante facilități ale ansamblului, precum AGORA Community HUB, în care se află biroul de vânzări, deschis pe parcursul întregului eveniment, spații de coworking, zone de relaxare și sală de fitness, centrul educațional Bobocel, piscina Lido by David Popovici, Croisette, zona de promenadă dedicată celor care caută relaxare și momente de plimbare plăcute, Belvedere, locul de poveste din ansamblu, ce oferă o panoramă spectaculoasă asupra Lacului Tătaru, și Muga Court, care găzduiește terenul de fotbal și tenis.
David Popovici, invitatul care inspiră generațiiAflată deja la cea de-a doua ediție, Ziua Vecinilor la Liziera de Lac marchează inaugurarea unei noi veri dedicate relaxării și sportului precum și celebrarea unei povești de succes. Într-o atmosferă încărcată de bucurie, în intervalul 13:00 – 13:15, David Popovici, multiplu campion olimpic și mondial, va da startul sezonului estival la piscină. Începând cu ora 13:15, într-un discurs captivant, David va împărtăși momente cheie din parcursul său extraordinar: de la primele zile în care a descoperit înotul, la competițiile din copilărie și până la deciziile importante care l-au propulsat pe culmile gloriei. Workshopul nu este doar pentru tinerii care visează la performanță, ci pentru toți cei care își doresc să găsească curajul de a-și urma pasiunile. Este o lecție despre cum fiecare moment, oricât de mic, poate deveni începutul unui drum măreț.
Momente memorabile, surprize de neuitatPrezența lui David Popovici va aduce un plus de emoție participanților. Campionul olimpic va interacționa cu publicul într-un mod cu totul special, oferind câtorva norocoși șansa de a pleca acasă cu o amintire prețioasă: o fotografie surprinsă de el și semnată pe loc.
Pentru că Ziua Vecinilor este o celebrare a bucuriei și un prilej de a descoperi proiectul, echipa de vânzări va fi prezentă pe parcursul întregii zile. Astfel, vizitatorii pot participa și la tururi ghidate ale ansamblului, pot beneficia de consiliere financiară personalizată, consultanță de design interior și oferte speciale pentru faza a doua a proiectului.
Duminică, 25 mai, în intervalul 12:00 – 18:00, te invităm să descoperi conceptul Lakeside Living, în cadrul Open DayPe 25 mai, evenimentul continuă într-un format dedicat celor interesați de achiziționarea unei locuințe în cadrul proiectului, prin Open Day. Așadar, organizatorii te așteaptă să îți alegi locuința dintr-o selecție de case moderne, amplasate în cadrul unui ansamblu exclusivist de tip gated community, ce impresionează prin designul arhitectural, inspirat de stilul nordic, și finisajele , cu prețuri pornind de la 146.300 de euro + TVA. Casele oferă spații generoase, grădini, locuri de parcare, dotări moderne și un stil de viață , care prioritizează bunăstarea rezidenților, urmărind conceptul Lakeside Living. Acesta aduce în centrul atenției beneficiile oferite de amplasarea ansamblului pe malul lacului Tătaru, la mai puțin de 20 de minute de zona comercială Pallady și stația de metrou Anghel Saligny.
Cei care vin însoțiți de cei mici au la dispoziție în intervalul 12:00 – 16:00 ateliere pentru copii, unde micuții vor participa la diverse activități dedicate lor, cât timp părinții vizitează pe îndelete proiectul.
Liziera de Lac este mai mult decât o locație, este o viziune. Gândit ca un spațiu exclusivist, în care locuitorii împărtășesc aceleași valori și un stil de viață activ, ansamblul oferă un cadru ideal pentru familiile care caută echilibrul dintre oraș și natură. Este locul unde îți poți găsi liniștea fără a renunța la facilitățile orașului. Este spațiul în care copiii cresc în siguranță, natura este parte din viața de zi cu zi, iar comunitatea devine un sprijin real.
Te invităm pe 24 mai la Neighbours’ Day și pe 25 mai la Open Day să te alături comunității Liziera de Lac, care îți va arăta ce înseamnă să trăiești în armonie cu tine, cu ceilalți și cu natura. Liziera de Lac nu este doar despre locuințe, este despre un stil de viață complet, în care fiecare zi poate deveni o poveste de succes.
Te invităm să faci primul pas spre viitoarea ta CASĂ!
Sursa:
Dată publicare: 21-05-2025 12:30