Panică într-un bloc din Constanța. 30 de oameni au fost evacuați în grabă de pompieri după ce un apartament a luat foc
Your browser doesn't HTML5 video.
Flăcările au izbucnit în apartamentul unei bătrâne care plecase la cumpărături și lăsase aprinse două lumânări în bucătărie și dormitor. La întoarcere când a descoperit dezastrul femeii i s-a făcut rău.
Alarma s-a dat în jurul orei 11 când un fum înecăcios a cuprins întregul blocul din Constanța. Oamenii și-au părăsit în grabă locuințele.
Bătrâna al cărei apartament a fost cuprins de foc tocmai se întorcea de la cumpărături. Femeia a urcat în apartament și a simțit că rămâne fără aer, când a descoperit bucătăria distrusă. Vecinii s-au speriat și ei. Unii au fost evacuați de pompieri, alții au luat ce au apucat și au ieșit din bloc. Femeie: ”Fum și funingine, mergeți sus să vedeți cum e, e sub orice critică. Nu se putea sta". Femeie: "Ne-am speriat pentru că nu am știut despre ce e vorba. Am luat poșeta, ce am apucat haine să tragem pe noi și cam atât”. Rămași fără acte și bani, cu apartamentele descuiate, oamenii nu s-au îndurat să plece din fața blocului. Trei adulți și doi copii au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de ajutor. La rândul ei, proprietara apartamentului care a luat foc a fost dusă la spital, pentru îngrijiri medicale.