Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Părinții elevilor violenți ar putea fi pedepsiți cu închisoarea dacă nu îi duc la consiliere psihologică - proiect

Your browser doesn't HTML5 video.

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat marți că a depus un proiect de lege care prevede sancțiuni mai dure pentru minorii implicați în acte de violență.

"Am depus proiectul de lege care înăspreşte sancţiunile pentru minorii ce comit acte de violenţă. Alături de colegi liberali şi social-democraţi. Până acum, singura sancţiune ce putea fi aplicată în astfel de situaţii era doar amenda aplicată părinţilor. Şi parcurgerea unei perioade de consiliere psihologică. Numai că acest ultim lucru nu se mai petrecea", a scris Florin Roman, marţi, pe Facebook.

Cum ar putea fi pedepsit copilul

El precizează că legea prevede că părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancţiunea cu închisoarea de la unu la trei ani. De asemenea, în cazul minorului care nu răspunde penal şi a săvârşit o faptă cu violenţă, se poate dispune plasamentul într-un centru rezidenţial specializat.

Proiectul stipulează şi că direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului au obligaţia să înfiinţeze cel puţin un centru rezidenţial specializat de consiliere şi integrare socială a copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal.

"E nevoie de măsuri dure pentru ca fenomenul delicvenţei juvenile să fie combătut, iar părinţii minorilor violenţi să înţeleagă că dacă nu îşi supraveghează copiii, riscă viitorul familiei", subliniază Florin Roman.

Citește și
lavanda
Iași a găzduit Festivalul Lavandei. Produse artizanale, deserturi parfumate și ateliere pentru copii

Sursa: Agerpres

Etichete: violenta

Dată publicare: 20-05-2025 18:57

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult