Plan roșu de intervenție în Suceava. Nouă persoane rănite într-un accident cu trei mașini
Galerie foto
Nouă persoane au fost rănite, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate 12 persoane iar dintre acestea 11 au fost monitorizate medical şi nouă au fost transportate la spital.
Autorităţile din Suceava au activat, luni după-amiază, Planul roşu de intervenţie după un accident rutier produs pe raza localităţii Cumpărătura, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, conform Agerpres.
În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau 12 persoane, şase adulţi şi şase minori.
"Pentru o optimă gestionare a situaţiei, la nivelul judeţului Suceava s-a activat Planul Roşu de Intervenţie. Astfel, la faţa locului, echipajele operative intervin cu o autospecială cu rii pentru descarcerare, 2 ambulanţe SMURD, 1 ATPVM (autospeciala transport personal şi victime multiple) şi 4 echipaje SAJ", au precizat oficialii ISU.
Planul roşu de intervenţie încetat la ora 18:26.