Reacția unui cântăreț de manele când a fost amendat pentru că nu purta masca în benzinărie. „Te blestem”
Bărbatul din imagini este un Costel Biju, un cunoscut cântăreț de manele. Scenele s-au petrecut pe 27 iulie și au apărut recent în mediul online, scrie mediasud.ro.
Sindicatul Europol relatează că, în 27 iulie, pe raza comunei Păuleşti, judeţul Prahova, un poliţist a amendat un bărbat care nu a purtat mască de protecţie într-o benzinărie.
”Cetăţeanul, cu model de comportament copiat cel mai probabil de la alţii care se cred deasupra legii, aflând că este sancţionat contravenţional a recurs la a-l ameninţa pe colegul nostru, promiţându-i, într-un limbaj suburban, că în 15 zile i se va întâmpla ceva rău, deoarece mama sa are îndeletniciri obscure, constând în faptul că face farmece, în trecut un poliţist decedând ca urmare a demersurilor acesteia, în mod ostentativ rupând în faţa poliţiştilor prezenţi, procesul verbal de constatare a contravenţiei”, relatează sindicaliştii.
Aceştia anunţă că a fost depusă plângere penală.
”Organizaţia noastră a sesizat unitatea de parchet competentă cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj, mai ales în condiţiile în care există deja un precedent în care un cetăţean care l-a „blesmat” pe un agent constatator să îşi cumpere medicamente de banii cu care a fost amendat, a fost condamnat de instanţă”, au mai transmis sindicaliştii.
Bărbatul din imagini este un Costel Biju, un cunoscut cântăreț de manele. Scenele s-au petrecut pe 27 iulie și au apărut recent în mediul online, scrie mediasud.ro.
Discuția dintre polițist și bărbatul amendat:
- Mi-ai dat amendă? Te blestem! - Vă rog frumos să încetați cu comportamentul acesta. Mențiuni dacă aveți... - N-am! - Pregătește-te, în 15 zile... - Ce se întâmplă în 15 zile? - Mama e de-aia... de face farmece. - Și cu ce să mă pregătesc? - Nu știu, mă duc la biserică, arpind o lumântare. - Mă amenințați? - Nu este o amenințare, ferească Dumnezeu.