Schimbare majoră. Compania activă în România care renunță la plățile cash
Wizz Air îşi extinde astfel opţiunile de plată prin acceptarea cardurilor Revolut, pe lângă cele VISA şi Mastercard, atât de credit, cât şi de debit.
"Cu ajutorul plăţilor fără numerar, pasagerii Wizz Air vor putea face cumpărături cu uşurinţă, fără a fi nevoie să aibă numerar asupra lor, simplificând şi accelerând procesul de servire la bord. Acest sistem rapid şi convenabil asigură o experienţă de cumpărături fără complicaţii, permiţând pasagerilor să se bucure de călătorie fără grija banilor cash sau a cozilor de ultim moment la schimburile valutare. Trecerea la tranzacţiile fără numerar îmbunătăţeşte în mod natural şi igiena, deoarece membrii echipajului nu mai trebuie să manipuleze numerar, contribuind la un mediu de călătorie mai curat şi mai sigur", arată Wizz Air.
În plus, pasagerii pot achiziţiona un voucher preplătit prin intermediul aplicaţiei mobile Wizz Air pentru o experienţă îmbunătăţită la bord, garantând siguranţa absolută a tranzacţiilor şi eliminând orice probleme tranzacţionale neaşteptate.
Suma maximă combinată permisă pentru achiziţiile la bord per client va fi de 150 de euro. Pentru tranzacţiile de 50 de euro şi peste, va fi necesar un permis de îmbarcare.
"Implementarea plăţilor fără numerar nu doar că eficientizează operaţiunile, dar permite şi echipajului nostru să se concentreze mai mult pe furnizarea de servicii excepţionale decât pe gestionarea tranzacţiilor în numerar. Acest lucru duce în cele din urmă la o experienţă mai eficientă şi mai plăcută pentru pasagerii noştri", a arătat Michael Delehant, Senior Chief Commercial and Operations Officer în cadrul Wizz Air, citat în comunicat.
Wizz Air operează o flotă de 230 de aeronave Airbus A320 şi A321. Compania este listată la Bursa de Valori din Londra.