Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Situație alarmantă în Mureș. Lipsa apei din păduri aduce urșii în curțile oamenilor și la grădina zoologică

Your browser doesn't HTML5 video.

Situația urșilor e alarmantă și în Târgu Mureș. În zonă, cel puțin 12 exemplare dau noaptea târcoale grădinii zoologice.

Până acum, au mâncat mai multe capre, iar specialiștii au observat că urșii vin inclusiv pentru apa animalelor, semn că, în lipsa precipitațiilor, pădurile nu mai au ochiuri de apă de unde urșii să se adape.

În zona de agrement de pe Platoul Cornești, din Târgu Mureș, mai mulți urși se plimbă seară de seară: trec prin locul de joacă și intră în grădina zoologică. Aici, containerele sunt asigurate. Dar o ursoaică și cei trei pui au fost surprinși când merg direct la adăpătoarea de unde cerbii beau apă. Puii o urmează și ei, însetați.

Szanto Janos, director Grădina Zoologică Târgu Mureș: „Noi am înregistrat aproape 72 de situații în care au apărut urșii. Vin în amplasamentele noastre să bea apă, de multe ori au intrat, au băut apă și au ieșit. Pădurea e foarte uscată, nu este nicăieri apă.”

Domokos Csaba, biolog, Grupul Milvus: „A fost o perioadă foarte, foarte uscată, nu am avut precipitații de cel puțin două luni, bălțile au secat.”

Citește și
Ursi
Urșii fac prăpăd în Mureș. Sătean: „A sărit gardul, oaia a aruncat peste gard”. 43 de urși pot fi împușcați

Alți urși au mâncat recent trei capre de la zoo și oricând pot ieși în calea celor care se plimbă seara pe alei.

Vizitator: „E periculos... sper să nu se întâmple nimic.”

Localnic: „Îi mai sperie jandarmii, dar iar se întorc.”

Numărul de urși care pot fi împușcați în Mureș

Anul trecut, o ursoaică a intrat în grădina zoologică trei seri la rând și a mâncat trei capre și o pasăre emu. În final, a fost împușcată. Potrivit legii, în acest an, în județul Mureș, responsabilii pot împușca în total 43 de urși.

Cristina Pui, director Agenția pentru Protecția Mediului Mureș: „Deja au fost extrase patru exemplare, iar numărul de dosare este în creștere.”

Grădina Zoologică a primit recent, din bugetul local, bani pentru montarea unui gard electric, iar pentru relocare au fost montate două capcane. Dar probleme sunt în tot județul: în primele două luni ale anului, 10 oameni au cerut despăgubiri după ce urșii le-au mâncat animalele din gospodării, din șapte comune din județul Mureș.

Sursa: Pro TV

Etichete: Targu Mures

Dată publicare: 02-04-2025 20:01

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult