Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Gheorghe Dincă susține că nu a omorât-o pe Luiza Melencu și cere să fie audiat de DIICOT

Gheorghe Dincă a depus o cerere prin care cere să fie audiat de DIICOT, susținând că nu el a omorât-o pe Luiza Melencu, așa cum a afirmat anterior, conform unor surse din anchetă.

După ce a fost arestat, Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul. Expertiza INML a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuinţa lui Dincă aparţin Alexandrei. De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.

Cererea lui Dincă vine la câteva luni în care procurorii DIICOT nu au reușit să stabilească prezența Luizei Melencu în locuința acestuia din Caracal.

Între timp, soția acestuia, dar și cei trei copii au fost audiați de DIICOT, încercând să lămurească misterul dispariției celor două fete.

Luiza plecase de acasă de la bunica ei, din satul Dioşti, spre Caracal. A luat o maşină de ocazie de la marginea oraşului, la mică distanţă de casă în care locuieşte chiar Gheorghe Dincă, cel care a răpit-o şi pe Alexandra. Dispariţia Luizei a fost raportată la poliţie chiar de bunica fetei a doua zi.

Citește și
Dincă
Raportul profilului psihologic al lui Gheorghe Dincă scoate la iveală detalii terifiante

Cazul Luizei a fost preluat de procurorii DIICOT în luna mai, după ce, la fel ca în situaţia Alexandrei, familia ar fi primit un telefon de la un bărbat care anunţa că tânăra de 18 ani a plecat de bunăvoie în Elveţia.

Sursa: Pro TV

Etichete: Caracal

Dată publicare: 06-01-2020 17:07

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult