Modifica setarile cookie
Toate categoriile

TASS: Găgăuzia își rezervă dreptul la autodeterminare dacă Republica Moldova aderă la Uniunea Europeană

Găgăuzia va deveni regiune autodeterminată dacă Moldova aderă la Uniunea Europeană, a declarat bașcana Evghenia Guțul, potrivit oficiosului TASS. Anterior, liderul pro-rus spunea că va face asta doar dacă Moldova se unește cu România.

Regiunea autonomă Găgăuzia a Moldovei își poate exercita dreptul la autodeterminare dacă Moldova se unește cu România sau aderă la UE, a declarat șeful Găgăuziei, Evghenia Guțul, potrivit TASS.

"Nu intenționăm să ne despărțim de Moldova pentru că este țara noastră natală. Constituția spune că Moldova este un stat suveran și neutru. Totuși, dacă Moldova decide să se unească cu România sau să adere la Uniunea Europeană, Regiunea Autonomă Găgăuză își rezervă dreptul la autodeterminarea externă, aceasta este prevăzută de legea cu privire la statutul nostru juridic special”, a menționat ea.

Guţul a mai spus că Găgăuzia nu doreşte o escaladare cu autorităţile de la Chişinău.

„Am dori să evităm un astfel de scenariu pentru că vrem pace. Vrem să fim prieteni cu Federația Rusă așa cum am fost de secole și vrem să fim prieteni și cu alte țări. Cu toate acestea, astăzi, Partidul Acțiunii și Solidaritatea (partidul de guvernământ al Moldovei - TASS) încearcă să-i pună pe moldoveni și pe găgăuzi unul împotriva celuilalt, în timp ce suntem o singură națiune Se face totul pentru a incita la discordia etnică”, a mai spus Guțul.

Citește și
gagauzia
Lideră prorusă: Găgăuzia a cerut Rusiei gaze mai ieftine şi asistenţă bancară pentru suplimentarea pensiilor
Guțul nu mai vorbește acum de independență. ci de autodeterminare

Evghenia Guțul amenințase anterior că regiunea Găgăuzia își va declara independența dacă Moldova se unește cu România, astfel încât declarația actuală, de ”rupere” din teritoriul Moldovei și în cazul aderării la UE, vine să ducă la escaladarea tensiunilor.  

Pe de altă parte, bașcana Găgăuziei a vorbit acum despre ”autodeterminare”, adică autoguvernarea, dar cu apartenența la statul moldovean, și nu despre ”independență”, care înseamnă transformarea regiunii într-un alt stat, diferit de cel al Moldovei, din care face parte.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: autodeterminare

Dată publicare: 22-04-2024 16:50

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult