Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tichetele oferite persoanelor vaccinate anti-Covid lipsesc din centrele de vaccinare

Your browser doesn't HTML5 video.

Deși au fost acordate drept stimulent pentru vaccinare, tichetele oferite persoanelor care se imunizează anti-Covid lipsesc din centrele de vaccinare.

Zilnic, oamenii care s-au vaccinat sună sau merg acolo și întreabă de tichete. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică susțin că întârzierile au apărut pentru că nu au existat fonduri suficiente acordate de Ministerul Sănătății.

Asemenea discuții au loc în centrele de vaccinare din toată țara. Oamenii sunt anuntați că nu există tichetele în valoare de 100 RON pentru cei care s-au imunizat anti-Covid.

Pensionară: ”Le aștept. Pentru noi, pensionarii, sunt comoară, mai ales că acum, în decembrie, achităm datoriile.”

Medicii și asistentele din centrele de vaccinare stau mai mult la telefon să dea explicații despre tichete. În doar trei zile, peste 1.500 de tichete s-au acordat dintr-un centru de vaccinare. În centru nu mai există vouchere din weekendul trecut. Potrivit legii, românii care s-au vaccinat anti-Covid începând cu 31 august pot primi vouchere în valoare de 100 de lei, care se acordă sub formă de tichete de masă, de 20 de lei fiecare.

Citește și
vaccinare, vouchere, campanie vaccinare, tichete de masa
Distribuirea voucherelor către persoanele vaccinate cu schema completă a debutat cu stângul

Acordarea tichetelor a fost o măsură gândită pentru a încuraja vaccinarea, însă nu s-a întâmplat așa.

Vasile Marius, medic într-un centru de vaccinare: ”A scăzut ritmul de vaccinare, se prezintă doar doza a doua și a treia. Cei cu doza întâi sunt mai rari.”

Într-un răspuns pentru Știrile PRO TV, reprezentații Direcției de Sănătate Publică spun că nu au acordat tichete pentru că nu au primit bani suficienți de la Ministerul Sănătății.

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului au transmis că așteaptă aprobarea bugetului pentru 2022 ca să poată trimite banii pentru tichete.

Sursa: Pro TV

Etichete: centre de vaccinare

Dată publicare: 15-12-2021 20:22

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult