Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un băiat de 16 ani din Hunedoara a fost arestat pentru că și-a violat sora de 10 ani

Un adolescent în vârstă de 16 ani din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a violat sora în vârstă de zece ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de mama celor doi minori.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, poliţiştii din municipiul Vulcan au fost sesizaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.18, prin intermediul apelului de urgenţă 112, de către mama unei fetiţe in vârstă de 10 ani, cu privire la faptul că fiica sa a fost violată de către fratele ei in vârstă de 16 ani, scrie News.ro.

Conform poliţiştilor, femeia care a sesizat fapta este atât mama fetiţei de zece ani, cât şi a băiatului de 16 ani.

”În urma cercetărilor şi probatoriului istrat în cauză, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore a autorului faptei, urmând ca, ulterior, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu propunere de arestare preventivă”, au transmis reprezentanţii IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Citește și
politie amenda radar
Băiat de 15 ani, prins la volan în Alba. Mama lui era pe scaunul din dreapta

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Sursa: News.ro

Etichete: hunedoara

Dată publicare: 25-08-2019 14:32

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult