Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat s-a spânzurat cu firul telefonului din celulă, în arestul Poliției Gorj. Acesta era suspectat de crimă

Your browser doesn't HTML5 video.

Un bărbat suspectat de crimă şi aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri, el având în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă.

Pe corpul acestuia nu sunt urme de violenţă, anunţă Poliţia.

Deţinutul, în vârstă de 56 de ani, din comuna Urdari, arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de omor, a fost găsit inconştient într-o cameră de detenţie a arestului Poliţiei Gorj, în noaptea de joi spre vineri, la ora 00:09.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un poliţist CRAP Gorj l-a observat pe bărbat, în interiorul camerei de detenţie, având înfăşurat în jurul gâtului, firul metalic al telefonului montat pe perete şi destinat folosirii de către persoanele încarcerate”, au transmis oficialii Poliţiei Gorj.

La faţa locului a fost chemat un echipaj medical, iar bărbatului i s-au făcut manevre de resuscitare zeci de minute, însă fără rezultat, decesul său fiind declarat la ora 01:05.

Citește și
Virginia Giuffre
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

Pe cap, trunchi şi membre nu s-au constatat alte leziuni traumatice transmite Poliţia, precizând că necropsia va stabili cauza decesului.

Bărbatul se afla în arest din data de 3 mai, el fiind inculpat pentru comiterea infracţiunilor de omor şi răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei.

„Bărbatul încarcerat fusese diagnosticat cu o formaţiune tumorală de hemilimbă stângă fixată în planşeul lateral şi schizofrenie paranoidă. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”; precizează sursa citată.

Sursa: News.ro

Etichete: sinucidere

Dată publicare: 09-05-2025 11:00

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult