Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un muncitor din Arad și-a pierdut viața după ce a fost strivit în maşina de gunoi pe care lucra

Un angajat al companiei care ridică deşeurile menajere de la populaţie şi-a pierdut viaţa după ce a fost strivit în autogunoieră, în timp ce golea o pubelă, accidentul de muncă fiind cercetat de autorităţi.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad au declarat miercuri, pentru AGERPRES, că accidentul a avut loc în localitatea Mâsca.

Echipajul autospecialei era format din şofer şi doi încărcători, aceştia din urmă fiind poziţionaţi pe scările din spatele autovehiculului.

Unul dintre ei a coborât de pe scară, a preluat pubela, a poziţionat-o pe sistemul de prindere, apoi a acţionat sistemul de golire a pubelei.

În acest timp, colegul său se afla înclinat peste cuva de încărcare pentru a urmări ce se descarcă din pubela sa, moment în care braţul sistemului de golire l-a prins din spate şi l-a strivit.

Citește și
Bărbat strivit de mașina de gunoi, la Galați. Muncitorul se afla în unghiul mort
Un angajat al firmei de salubritate din Sibiu și-a omorât din greșeală un coleg în timp ce conducea în marșarier

A fost solicitat un echipaj medical, care a încercat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, însă fără succes.

Accidentul de muncă este cercetat de ITM Arad pentru a se stabili persoanele care pot fi trase la răspundere.

Sursa: Agerpres

Etichete: masina de gunoi

Dată publicare: 16-04-2025 14:25

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult