Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un primar din Gorj și doi apropiați ai săi, acuzați de furt de procurorii Parchetului European. Prejudiciul este uriaș

Your browser doesn't HTML5 video.

Fraudă de milioane cu bani europeni. Un primar din Gorj, socrul său și un om de afaceri din București sunt acuzați de procurorii Parchetului European că au pus la cale o schemă ilegală prin care au furat peste trei milioane de euro din fonduri europene.

Anchetatorii spun că suspecții ar fi creat falsa impresie că vor să folosească banii pentru dezvoltarea Deltei Dunării și i-au deturnat prin licitații și achiziții trucate.

Ce au pus la cale pentru a accesa banii

Ca să obțină banii, cei trei suspecți au pus la cale o schemă frauduloasă cu patru firme cheie pe care le-au înregistrat în localitatea Isaccea din Delta Dunării. Procurorii spun că fiecare dintre acestea trebuia să facă dovada că are în cont aproape două milioane de lei ca să fie eligibilă. Așa că, suspecții au împrumutat banii de la alte societăți și, după ce obținut extrasul de cont, au înapoiat suma. În realitate, în conturi erau doar câteva zeci de lei.

Unele firme controlate de primarul unei localități din Gorj erau în pe numele bunicii sale de 80 de ani sau pe numele fostului său șofer. Odată ce au primit banii, suspecții au pus în aplicare mai multe sisteme de fraudare.

De exemplu, procurorii europeni au descoperit că omul de afaceri din București importa din China utilaje grele, pe care le vindea apoi la suprapreț unei firme din Bulgaria, pe care o controla prin interpuși. Apoi, primarul și socrul său cumpărau aceleași utilaje la un preț și mai mare. La o singură tranzacție, suspecții ar fi obținut ilegal un profit de peste o sută de mii de euro.

Citește și
incendiu delta dunarii
O pensiune din Delta Dunării ocupată de turiști, distrusă de un incendiu. O persoană intoxicată cu fum a ajuns la spital

La dosar există inclusiv convorbiri telefonice interceptate, în care omul de afaceri își invita prietenii la licitații. Le cerea să nu depună oferte astfel încât să rămână în cursă doar firma controlată de el.

Pe 24 mai, procurorii au percheziționat 15 adrese din București, Gorj, Giurgiu, și Delta Dunării. 500 de mii de euro au fost confiscați atunci și s-a pus sechestru pe mai multe utilaje și case în valoare de cinci milioane de euro.

Cei trei suspecți sunt cercetați sub control judiciar pe cauțiune în valoare totală de 1,7 milioane de euro. Alți doi suspecți, consultanți în domeniul fondurilor europene, sunt și ei cercetați în acest dosar.

O anchetă a emisiunii „România, te iubesc!” a investigat felul în care a fost cheltuit peste un miliard de euro de la Uniunea Europeană în Delta Dunării. Jurnaliștii au găsit o bursă de pește cu trei vapoare în paragină, un aeroport fără turiști și un oraș care varsă dejecții direct în Dunăre.

Paul Angelescu: „Am ajuns la strada Taberei 26 din municipiul Tulcea. În această curte plină de hale dărăpanate și-au făcut punct de lucru 20 de firme”.

Jurnaliștii au aflat că aceste firme funcționau în Tulcea doar pe hârtie.

Sursa: Pro TV

Etichete: frauda

Dată publicare: 24-12-2022 08:44

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult