Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer băut a lovit un copil de trei ani cu mașina și a fugit. A fost găsit acasă de polițiști

Un șofer băut a lovit un copil de trei ani cu mașina și a fugit de la locul accidentului, într-o localitate din Bihor. Bărbatul a fost găsit de polițiști acasă.

Șoferul de 32 de ani a acroșat cu partea dreaptă din față a autoturismului un copil de 3 ani din localitatea Olcea. Copilul lovit cu mașina a ajuns în șanâ în urma loviturii.

Bărbatul de 32 de ani din comuna Craiva, județul Arad, conducea autoturismul respectiv pe direcția Călacea-Cărăsău.

„După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate și depistat, la scurt timp, în trafic, în comuna Craiva, județul Arad”, a transmis comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța, potrivit publicație Arad Online.

La testarea cu etilotestul șoferul a fost depistat cu o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Citește și
Accident îngrozitor în apropiere de Ovidiu. O mamă și fiul ei de 12 ani au murit
Accident îngrozitor în apropiere de Ovidiu. O mamă și fiul ei de 12 ani au murit

„Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului rutier, minorul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital”, a mai informat comisarul-șef Fărcuța.

Polițiștii Biroului Rutier Salonta au istrat probele în cauză și l-au reținut pe bărbatul de 32 de ani din Arad, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Sursa: Pro TV

Etichete: accident bihor

Dată publicare: 15-09-2021 15:12

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult