Unde a fost găsit un criminal din Covasna. El și-a înjunghiat victima de mai multe ori cu un cuțit, apoi a dispărut
Potrivit sursei citate, victima ar fi fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuţit, iar suspectul, care a fost căutat timp de mai multe zile, a fost găsit în judeţul Constanţa.
"În fapt, s-a reţinut că în data de 16.08.2023 în timp ce se afla în locuinţa situată în oraşul Covasna proprietatea victimei, cu care locuia împreună, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat acesteia trei lovituri cu un obiect tăietor în zona gâtului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa. Imediat după săvârşirea faptei inculpatul a părăsit oraşul Covasna şi în urma investigaţiilor, la data de 24.08.2023 a fost localizat pe raza judeţului Constanţa. Inculpatul a fost prezentat procurorului, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi la data de 25.08.2023 a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, din data de 25.08.2023 a fost isă propunerea şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului", se arată într-un comunicat de presă transmis luni Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, victima ar fi un bărbat de peste 80 de ani.
Actele de urmărire penală s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna - Serviciul de Investigaţii Criminale.