Unde poți să duci animalul de companie la un consult și vaccinare gratuită: “Am 20 de câini pe niciunul nu l-am abandonat”
Your browser doesn't HTML5 video.
Încă din prima zi, zeci de persoane au venit cu animalele de companie la veterinar, pentru a le face analize amănunţite. Unii au venit şi din judeţele învecinate, pentru a beneficia de gratuitate.
Snow este o căţeluşă de 10 ani, care a fost adusă la cabinet de stăpâna ei, tocmai din judeţul Botoşani. Are cancer, aşa că analizele sunt costisitoare, iar această campanie a fost şansa ei.
Femeie: „Acum cu programul gratuit. Am venit să îi facem mai multe investigații și să vedem dacă putem să mergem înainte cu tratamentul pentru cancer.”
Şi o altă femeie a venit cu o căţeluşă grav bolnavă.
Femeie: „Vreau să o salvez. Am 20 de câini pe niciunul nu l-am abandonat.”
Unii au făcut doar un control de rutină.
Medic, despre un câine: „Are şi o patologie respiratorie cronică, după cum se poate observa. O să măsuram şi îi facem şi celelalte investigații să vedem dacă e nevoie de ceva medicaţie.”
Şi cei mai mari patrupezi au fost primiţi cu braţele deschise, chiar dacă unii au încercat să fugă de veterinar la început. Bruno a fost consultat de o echipă întreagă de medici şi studenţi.
Femeie: „Are o boală, boala Addison, şi trebuia sa venim. Şi am profitat şi de ocazia asta. Din analize a ieșit că e foarte apatic, nu mănâncă.”
Potrivit organizatorilor, numărul de participanţi a crescut anul acesta cu 20%.
Mihai Musteață, conf.univ.Coordonator compartiment urgențe: „Noi am lăsat o săptămână pentru programări, s-au ocupat toate locurile. Încercăm să depistăm cât mai timpuriu prezența unor boli care încă nu s-au manifestat clinic. Avem testele de specialitate și analizele de sânge."
Şi vaccinarea este gratuită şi se poate face doar dacă animalele sunt sănătoase, spun medicii. Campania va dura două săptămâni.