Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Valeriu Gheorghiţă: Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la început de aprilie

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță în luna aprilie, dacă persoanele din categoriile vulnerabile și cadrele didactice aleg să se vaccineze, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

"În faza a doua de vaccinare intră profesorii şi populaţia în vârstă. Asta înseamnă că am putea redeschide şcoala în siguranţă la sfârşitul lui martie - începutul lui aprilie când începem etapa a treia de vaccinare. Atunci vom fi fi terminat deja etapa a doua pentru categoriile vulnerabile şi pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale", a declarat la Digi24 Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, conform News.ro.

El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severităţii bolii, ci că aceştia se pot infecta, pot să fie asimptomatici şi să transmită altor persoane acest virus.

Gheorghiţă a adăugat că la şcoală, activitatea este foarte bine organizată, cel puţin pentru copiii mici, şi că riscul de expunere a acestora în timpul orelor era foarte mic. Riscul era legat de activităţile din afara şcolii - transport în comun, parc sau alte activităţi.

Sursa: News.ro

Etichete: scoli

Dată publicare: 20-12-2020 18:04

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult