Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Record mondial absolut și locul 3 pentru România, la Campionatul Mondial de Robotică din SUA

Performanțe deosebite pentru lotul României de la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Championship, desfășurat în 16-19 aprilie 2025!

Echipele CSH din Timișoara și Eastern Foxes din Ploiești au format alianță și au terminat concursul pe locul 3 la nivel global, iar echipele TehnoZ din Pitești și Alphatronic din ClujNapoca au terminat divizia din care au făcut parte pe locurile 1 și respectiv 2, stabilind și recordul mondial al sezonului: cel mai mare scor înregistrat într-un meci oficial. În cea de a treia divizie, echipa din Buzău, Heart of RoBots, a reușit să se claseze pe al 6-lea loc al diviziei și să fie Căpitan de Alianță. Din perspectiva premiilor câștigate, 4 echipe românești au câștigat locul 1 pentru câte un premiu din divizia lor, iar echipa CSH din Timișoara a câștigat locul 2.

Aceste rezultate au fost obținute de elevii români în weekend-ul de Paște la Campionatul Mondial din Houston, Statele Unite, la care au participat 256 de echipe din peste 30 de țări. Aceasta este cea mai prestigioasă și dificilă competiție FIRST pentru liceeni. Este pentru prima oară când toate echipele românești participante se clasează în top 10 echipe din divizie și câștigă câte un premiu.

Premiile obținute și performanțele roboților sunt dovada că investiția în educație aduce rezultate și România are un potențial enorm prin tinerii noilor generații. Asociația Nație Prin Educație organizează acest program educațional în România din 2016 și susține elevii români pentru a ajunge la performanțe ca cele de la acest campionat. Mai mult, programul a format 220 de echipe in licee din toată țara, astfel că sunt susținuți toți elevii, nu doar vârfurile. 

Apel pentru educația din România!!! Dacă vrei să te implici în educație donând timp sau resurse financiare, ează Asociația pe info@natie.ro și ajută-ne să formăm o Nație Prin Educație. Detalii aici.

Elevă câștigătoare a competiției Naționale FTC România:

"Decizia de a face parte dintr-o echipă de robotică mi-a schimbat viața, m-a ajutat să îmi dau seama ce îmi doresc să fac mai departe, să îmi fac prieteni, să învăț să lucrez în echipă, să înțeleg lucrurile la care sunt bună și cele la care să cer ajutor" 

- toate acestea fiind posibile pentru peste 4000 de elevi în fiecare an, prin Programul Național de Educație STEAM organizat de Asociația Nație Prin Educație.

Asociația Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Organization Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu.

Nație Prin Educație susține elevii prin resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship și FIRST Global Robotics Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români. Partenerii principali ai programului educațional FIRST Tech Challenge România sunt BRD Groupe Societe-Generale, Dedeman, NEPI Rockcastle, KLG Europe, și suntem în căutare de noi parteneri pentru a continua să formăm o Nație Prin Educație!!!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult