Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ungaria, Croația și România, în topul statelor cu cele mai mici tarife la gazele naturale

Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii casnici din UE a crescut în a doua jumătate a lui 2024, după o perioadă de scădere.

După mai bine de un an de scăderi, prețul mediu al gazelor naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană a revenit pe un trend ascendent în semestrul doi al anului 2024.

Potrivit Eurostat, această creștere este influențată în principal de eliminarea măsurilor de sprijin și majorarea taxelor.

Scumpiri pe final de an, pe fondul creșterii fiscalității

În semestrul doi din 2024, prețul mediu la gaze pentru consumatorii casnici din UE a crescut pentru prima dată după reducerea care a urmat crizei energetice din 2022, în timp ce Ungaria, Croația și România au avut cele mai scăzute prețuri, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În semestrul doi din 2024, prețul mediu, inclusiv taxele, a urcat la 12,33 euro pentru 100 kWh, de la 11,04 euro per 100 kWh în primul semestru din 2024. Este cel mai ridicat preț al gazelor de când s-a început colectarea datelor, în 2008. Majorarea a fost în mare parte determinată de creșterile de taxe din multe state membre UE, după retragerea măsurilor anterioare de sprijin.

Citește și
bani
INS: Managerii estimează că vor fi scumpiri în toate domeniile de activitate ale economiei, în următoarele trei luni
Scumpiri limitate, dar semnificative pentru consumatorii industriali

În rândul UE se observă disparități ample în privința prețurilor gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Cele mai ridicate prețuri sunt în Suedia (18,93 euro per 100 kWh), Țările de Jos (16,71 euro pentru 100 kWh) și Italia (15,86 euro pentru 100 kWh), iar cele mai scăzute în Ungaria (3,20 euro per 100 kWh), Croația (4,60 euro pentru 100 kWh) și România (5,40 euro pentru 100 kWh).

În ritm anual, șase state membre UE au raportat creșteri ale prețului gazelor în semestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, în special în urma creșterilor de taxe. În contrast, 14 țări membre UE au raportat scăderi ale prețului gazelor, în special în urma reducerii consumului și a costurilor de furnizare.

Exprimate în PPS, puterea de cumpărare standard, cel mai ridicat preț la gaze pentru consumatorii casnici a fost în Portugalia (16,60), Italia (16,49) și Suedia (16,08), iar cel mai redus în Ungaria (4,72), Luxemburg (5,57) și Croația (6,67). În România prețul exprimat în PPS este de 9,49.

În cazul consumatorilor industriali din UE, în semestrul doi din 2024 tendința descendentă a prețului gazelor s-a oprit. Prețul mediu excluzând TVA a crescut ușor, la 6,24 euro pentru 100 kWh, de la 6,16 euro pentru 100 kWh în primul semestru din 2024, în timp ce prețul excluzând toate taxele a urcat la 5,41 euro pentru 100 kWh, de la 5,30 euro pentru 100 kWh.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, doar două s-au confruntat cu o creștere a prețului gazelor la consumatorii industriali, în timp ce o majoritate semnificativă - 21 de țări - a înregistrat un declin.

Sursa: Agerpres

Etichete: scumpiri

Dată publicare: 06-05-2025 15:14

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult