Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie însărcinată în moarte cerebrală este obligată să nască pentru că avortul a fost interzis. Ce spun medicii

O femeie însărcinată din statul american Georgia este ținută în viață artificial de peste trei luni, deși este în moarte cerebrală, pentru a permite dezvoltarea fătului.

Familia ei susține că medicii au refuzat deconectarea de la aparate, invocând legea strictă anti-avort din stat, relatează Associated Press.

Adriana Smith, o mamă de 30 de ani și asistentă medicală, a fost declarată moartă din punct de vedere legal în luna februarie, după ce a suferit complicații grave cauzate de cheaguri de sânge la creier.

“Legea inimii” lasă familia fără putere de decizie

Georgia este unul dintre statele conservatoare care, după anularea deciziei Roe v. Wade de către Curtea Supremă a SUA, a adoptat o legislație severă ce interzice avortul odată ce este detectată activitate cardiacă fetală – de obicei în jurul a șase săptămâni de sarcină.

Această lege nu prevede clar ce se întâmplă în cazuri precum cel al Adrianei, unde femeia este moartă cerebral, iar fătul este menținut în viață cu ajutorul aparatelor. Familia nu are dreptul legal de a cere oprirea susținerii vitale.

Citește și
Călin Georgescu
Despre avort și cezariană prin ochii lui Georgescu, finalist la prezidențiale, care a spus că o femeie nu poate conduce țara
Medicii invocă legea, familia acuză cruzimea sistemului

Mama Adrianei, April Newkirk, a relatat că fiica ei a început să aibă dureri de cap severe, iar după ce a fost inițial externată din spital, a intrat în stop respirator în dimineața următoare. A fost transportată de urgență la Spitalul Universitar Emory, unde a fost declarată moartă cerebral.

Smith avea aproximativ 9 săptămâni de sarcină la momentul incidentului, iar acum sarcina a ajuns la 21 de săptămâni. Familia susține că medicii nu pot opri aparatele care o mențin în viață, din cauza restricțiilor legale.

„Ea este moartă. Dar este ținută în viață pentru un copil care poate nici nu va supraviețui sau va avea dizabilități severe”, a spus mama femeii. Medicii sunt îngrijorați, spunând că fătul prezintă lichid la nivelul creierului.

Specialiștii pun sub semnul întrebării interpretarea legală Deși spitalele invocă legea anti-avort din Georgia pentru a continua susținerea vitală a femeii, mai mulți experți în bioetică și legislație susțin că aceasta nu obligă, de fapt, la menținerea artificială a unei persoane moarte cerebral doar pentru a proteja fătul.

„Oprirea ventilației mecanice nu ar constitui un avort, iar tratamentul nu este cerut legal”, a declarat Thaddeus Pope, expert în bioetică și legislație medicală.

Lois Shepherd, profesoară de drept și etică medicală, consideră că incertitudinile privind statutul juridic al fătului după anularea deciziei Roe creează un teren legal incert. „Înainte de Dobbs, fătul nu avea drepturi. Acum nu știm ce poate decide un stat.”

Precedente rare și riscuri mari

Cazurile în care o femeie moartă cerebral este menținută artificial pentru a duce o sarcină la termen sunt extrem de rare. O analiză publicată în 2021 a identificat doar 35 de astfel de cazuri în decenii întregi, dintre care 27 s-au încheiat cu nașteri vii.

Totuși, majoritatea sarcinilor erau deja avansate la momentul diagnosticului de moarte cerebrală – nu la început, ca în cazul Adrianei Smith.

Medicul Vincenzo Berghella avertizează că astfel de sarcini implică riscuri majore: „Este foarte dificil să eviți infecțiile și insuficiența cardiacă la mamă în astfel de situații.”

O lege care redeschide dezbaterea

Legea din Georgia acordă statut de „persoană” fătului încă din momentul detectării bătăilor inimii. Senatorul republican Ed Setzler, autorul legii, a susținut decizia spitalului: „Cred că este absolut corect să se încerce salvarea vieții copilului. Este un caz neobișnuit, dar care arată valoarea vieții umane.”

În schimb, activiștii pentru drepturile reproductive acuză lipsa de compasiune a legii: „Familia a fost privată de dreptul de a decide pentru Adriana. În loc să înceapă procesul de vindecare, trăiesc un coșmar prelungit”, a declarat Monica Simpson, reprezentantă a organizației SisterSong.

Un caz care cutremură America

Drama Adrianei Smith readuce în atenție efectele devastatoare ale legilor anti-avort din SUA. Într-un climat politic polarizat, astfel de situații ridică întrebări grave despre dreptul la decizie, statutul juridic al fătului și limitele eticii medicale.

Între timp, fiul de 5 ani al Adrianei continuă să își viziteze mama în spital, fără să înțeleagă pe deplin că aceasta nu mai este în viață.

Sursa: AP

Etichete: femeie decedata

Dată publicare: 16-05-2025 22:02

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult