Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spun oamenii simpli din Rusia și Ucraina despre încetarea războiului. Optimiștii vs. pesimiștii

Your browser doesn't HTML5 video.

Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat marți noi sancțiuni împotriva Rusiei. În schimb, președintele Statelor Unite ezită să impună alte asemenea măsuri de presiune, chiar dacă Vladimir Putin tărăgănează negocierile de pace cu Ucraina.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a încercat să explice de ce Trump ezită să impună sancțiuni Moscovei: Putin s-ar retrage de la masa tratativelor dacă l-ar taxa și americanii.

Maria Sittel, prezentatoare televiziunea de stat rusă: „ele dintre Rusia și Ucraina au fost restabilite. Moscova este pregătită să lucreze la document împreună cu Kievul și nu impune niciun termen-limită.”

În ciuda declarațiilor propagandei rusești, discuția telefonică dintre Vladimir Putin și Donald Trump n-a avut niciun rezultat notabil.

La Moscova, sunt ruși care nu văd sensul discuțiilor și cred că războiul se poate încheia doar în urma unor mișcări radicale pe front. Alții sunt... optimiști.

Citește și
În cinci ani, UE ar putea avea suficiente focoase nucleare pentru a descuraja Rusia și să scape de “șantajul” SUA | INTERVIU
În cinci ani, UE ar putea avea suficiente focoase nucleare pentru a descuraja Rusia și să scape de “șantajul” SUA | INTERVIU

Cetățeni ruși: „Cel mai important este că părțile au convenit ca un memorandum să fie pregătit, care să permită dezvoltarea unor abordări pentru stabilirea păcii – acesta este cel mai important pas care ne permite să mergem înainte.” (...)

„Eu sper, noi sperăm că va exista un rezultat, bineînțeles. Chiar așteptăm încheierea operațiunii militare speciale (a Rusiei) în Ucraina.”

Ucrainenii sunt, însă, pesimiști și cred că războiul va mai dura.

Cetățeni ucraineni: „Pacea nu este posibilă acum, doar când (rușii) vor rămâne fără resurse și fără forță militară. Sunt pregătiți să lupte, cel puțin pentru această vară. Pacea ar fi posibilă mai aproape de toamnă. Nu acum. (Vladimir Putin) va trage de timp și atât. Este o persoană foarte vicleană și obraznică... Nu știu... nu e o persoană, nu e om.” (...)

„Cred că doar trage de timp. Vrea să acapareze mai mult teritoriu. El însuși a spus că are nevoie de teritorii.”

Și liderii europeni s-au lămurit ce joc face Putin și au adoptat ieri al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Sunt vizate zeci de companii care sprijină efortul de război al Moscovei, dar și sute de nave din așa-numita flotă-fantomă a Rusiei.

Radoslaw Sikorski, ministrul de externe polonez: „Ceea ce vedem este anarhie pe mare. Sunt nave foarte vechi, care nu respectă standardele tehnice, care nu au asigurări valabile, care navighează sub pavilioane de complezență sau fără niciun pavilion, intră în Marea Baltică. Și trebuie să fim siguri că, dacă se întâmplă ceva de genul acesta, cineva este responsabil. Și, după cum știți, există aceste incidente cu conducte sau cabluri care au fost tăiate.”

Pe de altă parte, americanii nu au de gând să urmeze exemplul europenilor. Șeful diplomației de la Washington, Marco Rubio, a declarat în Senat că șeful său încă are încredere în Putin.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: „(Trump) crede că, în acest moment, dacă începem să amenințăm cu sancțiuni, rușii vor înceta să mai negocieze, iar faptul că putem vorbi cu ei și îi putem aduce la masa negocierilor are valoare.”

Secretarul american de stat a subliniat însă că Statele Unite vor introduce noi sancțiuni dacă devine clar că rușii chiar nu sunt interesați de un acord de pace.

Sursa: Pro TV

Etichete: pace

Dată publicare: 21-05-2025 07:58

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult