Kremlinul acuză Ucraina de schimbarea poziţiei în timpul discuţiilor de pace, încetinind procesul. Reacția Kievului
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă oficială TASS, considerată o portavoce a propagandei de la Kremlin, a declarat că ritmul negocierilor lasă de dorit şi că mingea se află în terenul Kievului, după ce Rusia a transmis părţii ucrainene un document la care Moscova aşteaptă un răspuns.
Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia a pierdut deja încrederea în negociatorii ucraineni, conform agenţiei de presă ruse citate.
"Din partea biroului, care îşi spune preşedinte al Ucrainei şi este înzestrat cu prerogativele corespunzătoare a fost formulată o cerere de negociere. Rusia nu a refuzat această cerere. În continuare a început, ca de obicei, în sens literal şi figurat, circul din partea regimului de la Kiev: ba vin, ba nu vin, ba participă, ba nu participă", a spus Zaharova, citată de TASS.
În replică portalul ucrainean Obozrevatel remarcă faptul că Moscova nici măcar atunci când au avut loc discuţii - indiferent de loc - nu a catadicsit să oprească atacurile pe teritoriul Ucrainei, scrie Agerpres.
În urmă cu o zi, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat într-un interviu pentru India Today că Zelenski face afirmaţii provocatoare în funcţie "de ce bea sau fumează", comentând o declaraţie a acestuia privind posibilitatea ca Moscova să utilizeze arme nucleare tactice împotriva Ucrainei, potrivit TASS şi Lenta.ru.
Lavrov a spus că Rusia în această etapă a operaţiunii speciale din Ucraina ia în considerare posibilitatea de a folosi doar arme convenţionale, lăsând să se înţeleagă că în alte etape le-ar putea folosi, au comentat ulterior unele media ucrainene.
Negociatorul şef al Ucrainei a declarat marţi că este greu de spus când se vor relua discuţiile de pace cu Rusia, care a anunţat lansarea unei noi ofensive în Donbas.