Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Rusia, suspectă de coronavirus, a evadat din carantină

O femeie din Rusia care a evadat dintr-un spital în care fusese plasată în carantină în urma unei vacanţe petrecute în China a fost somată să se prezinte în instanţă şi riscă să fie din nou spitalizată.

Alla Ilina, o femeie în vârstă de 30 de ani, a fost spitalizată pe 4 februarie la Sankt Petersburg din cauza unor dureri în zona gâtului apărute după o vacanţă petrecută în luna ianuarie în China, ţară cuprinsă de epidemia cauzată de un nou tip de coronavirus.

Ea a reuşit, după trei zile, să forţeze încuietoarea electronică a uşii camerei sale de spital şi a părăsit unitatea medicală, publicând apoi un rezumat detaliat al evadării sale pe contul ei de Instagram.

ii spitalului Botkin nu au apreciat gestul femeii, iar medicul-şef a depus o plângere împotriva sa, cerând plasarea ei forţată în carantină, a precizat vineri serviciul de presă al Tribunalului Petrogradski din Sankt Petersburg. Audierea a fost fixată pentru luni, potrivit aceleiaşi surse.

"O nouă plasare în carantină în spital a acestei paciente nu are un caracter punitiv, ci preventiv. Ea nu a respectat carantina de 14 zile", au declarat reprezentanţii diviziei locale a agenţiei sanitare ruse, Rospotrebnadzor.

Citește și
nava Diamond Princess
Cum s-ar fi putut infecta cu coronavirus românul de pe nava Diamond Princess

Rusia nu mai are oficial bolnavi infectaţi cu noul tip de coronavirus pe teritoriul său după externarea de miercuri a celui de-al doilea şi ultim caz confirmat în ţară, un cetăţean chinez.

Autorităţile ruse au luat măsuri drastice pentru a împiedica propagarea pe teritoriul său a noului coronavirus, care a făcut până vineri peste 1.300 de morţi. Moscova a ordonat închiderea celor 4.250 de kilometri de graniţă cu China, întreruperea legăturilor feroviare şi restricţionări ale traficului aerian spre şi dinspre oraşele chineze.

Sursa: Agerpres

Etichete: carantina

Dată publicare: 14-02-2020 12:13

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult