Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rușii se fac că negociază pacea, în timp ce dislocă trupe la granița cu Ucraina pentru o nouă invazie masivă. Ce va urma

Your browser doesn't HTML5 video.

Vineri au avut loc discuții tripartite între Ucraina, Turcia și Statele Unite, încă de la primele ore ale dimineții, în prima zi a negocierilor de la Istanbul, mediate de Turcia. Însă la discuții nu participă oficiali de rang înalt.  

Absența lui Putin a fost criticată de cancelarul german Merz, care a anunțat că Uniunea Europeană va impune noi sancțiuni Rusiei, săptămâna viitoare.

Prima întâlnire de la Istanbul a fost între americani, turci și ucraineni. Delegația SUA e condusă de secretarul de stat Marco Rubio. Câteva ore mai târziu, a început și întâlnirea dintre ucraineni și ruși, mediată de Turcia. Din Orientul Mijlociu, președintele Donald Trump a declarat că nu se aștepta ca Putin să meargă la Istanbul.

Donald Trump, președintele SUA: ”Toată lumea spunea că Putin merge și că Zelenski merge. Iar eu am zis: ”dacă eu nu merg, garantez că nici Putin nu merge”. Și nu a mers, și înțeleg asta. Dar o să reușim (să facem pace), o să ducem lucrurile la capăt”.

Negocierile directe dintre Ucraina și Rusia nu vor aduce nimic nou pe front, sunt de părere analiștii. La discuții nu participă președinții niciuneia dintre tabere, iar speranțele că vor ajunge la un acord sunt minime. Cel care pare să fi detonat negocierile e chiar președintele american.

Citește și
vladimir putin
”Putin nu ia în serios negocierile”. Rusia a trimis o delegație cu oficiali de rang inferior la discuțiile de pace din Turcia

Nick Paton Walsh, corespondent CNN: ”Trump spune, în esență, că negocierile aflate acum în desfășurare la Istanbul și presiunea exercitată asupra Rusiei de către europeni... ei bine, nimeni nu ar trebui să se aștepte la vreun progres până când nu va avea loc o întâlnire bilaterală între liderii de la Kremlin și de la Casa Albă”.

Pe de altă parte, șeful delegației ruse a părut încrezător înainte de începerea negocierilor.

Vladimir Medinsky, șeful delegației ruse: ”Delegația rusă este pregătită să poarte discuții constructive, menite să găsească soluții și puncte de convergență. Privim aceste negocieri drept o continuare a procesului de pace de la Istanbul, care, din păcate, a fost întrerupt de partea ucraineană în urmă cu trei ani”.

La acea vreme, Kievul, dar și mediatori independenți, au considerat solicitările Moscovei echivalentul unei capitulări.

Vladimir Medinsky: ”Scopul negocierilor directe cu partea ucraineană este să ajungem, mai devreme sau mai târziu, la un acord pentru o pace pe termen lung, prin eliminarea cauzelor care au stat la baza conflictului”.

”Kremlinul nu se teme de sancțiuni, a ignorat această inițiativă de pace”

Moscova transmite, așadar, că nu renunță la solicitările considerate inacceptabile de Kiev și de aliații săi, precum dezarmarea Ucrainei. Nici Zelenski nu este deschis la concesii teritoriale.

Volodimir Zelenski: ”În privința subiectelor de pe agendă, delegația ucraineană a primit mandatul de a discuta despre o încetare a focului. Acesta este cel mai important lucru”.

Vladimir Putin a fost cel care a propus negocierile de la Istanbul. Iar președintele ucrainean Zelenski s-a declarat gata să se întâlnească față în față cu liderul rus, însă Kremlinul a anunțat că, în niciun caz, Putin nu se va vedea pe viu cu Zelenski. Acum, ucrainenii și americanii spun că rușii au trimis o delegație "decorativă" la negocieri. Putin pare cel mai câștigat, însă, din tergiversarea discuțiilor.

Nick Paton Walsh: ”Kremlinul nu se teme de sancțiuni, posibil pentru că a ignorat această inițiativă de pace, și, de asemenea, că Putin a pariat cu succes și corect pe faptul că Trump nu va fi prea supărat dacă într-adevăr discuțiile vor continua într-o formă oarecare la Istanbul, chiar dacă el nu va accepta un armistițiu sau nu va participa personal”.

Aceste amânări înseamnă timp câștigat de ruși, care nu au renunțat să ocupe cât mai mult teritoriu. Moscova a masat 60.000 de soldați la granița de nord-est a Ucrainei și se pregătește de o nouă ofensivă în direcția Sumî, a declarat joi președintele Zelenski.

Sursa: Pro TV

Etichete: războiul din Ucraina

Dată publicare: 16-05-2025 14:23

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult