Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un curier din SUA a livrat un colet pe acoperișul destinatarului. Momentul, surprins de camera de supraveghere

Your browser doesn't HTML5 video.

Întâmplare de „Cascadorii Râsului” în California. Coletul ce trebuia livrat de un curier a ajuns pe acoperişul casei.

Momentul a fost surprins de camera de supraveghere amplasată la intrarea în locuinţă.

Pentru un curier din San Diego nu a fost o zi de muncă tocmai uşoară. Mai avea doar câţiva paşi până la uşa destinatarului, când, deranjat se pare de o insectă insistentă, a gesticulat până a aruncat un colet pe acoperiş.

Una dintre camerele de supraveghere amplasate la intrarea în locuinţă a surprins uimirea de pe faţa tânărului. S-a învârtit apoi prin faţa uşii, căutând o cale pentru a ieşi din încurcătură. Proprietarii, în schimb, s-au amuzat copios.

Familia care urma să primească pachetul a aflat exact ce s-a întâmplat după ce a primit următorul mesaj: „Salutare! Sunt eu, curierul. Poate o să vi se pară ciudat să auziţi asta, dar din greşeală am aruncat pachetul pe acoperişul casei voastre. Aveţi cumva o scară pe care să o pot folosi?”

Cum se făcuse deja seară, au folosit o lanternă pentru a identifica pachetul, iar dimineaţa au urcat cu o scară pe acoperiş.

„Cel puţin am ştiut că nu avea cine să îl fure”, a mărturisit destinatarul, într-un filmuleţ care a atras imediat atenţia internauţilor. De întâmplare s-a arătat interesată şi o jurnalistă CNN, care a încercat să reproducă scena cu o porţie de pizza.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult