Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dominic Fritz: Nicuşor Dan îşi doreşte un Guvern cu o majoritate largă, din care să facă parte şi USR

Nicuşor Dan îşi doreşte un Guvern cu o largă majoritate în Parlament, din care să facă parte şi Uniunea Salvaţi România, şi cu Ilie Bolojan premier, a declarat, duminică, preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz.

El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că USR susţine propunerile.

"Nicuşor Dan a spus două lucruri deja public, de aceea nu este niciun secret că le confirm şi aici. Îşi doreşte un Guvern cu o majoritate largă în Parlament, din care să facă parte şi USR, şi îşi doreşte să fie Ilie Bolojan premier. Amândouă propunerile au susţinerea noastră totală şi acum, în următoarele zile, el, în primul rând, dar, bineînţeles, şi împreună cu noi, va trebui să poarte discuţii pentru a face posibilă această coaliţie. Ce este clar este că USR încă o dată este responsabil, noi suntem gata şi pregătiţi să facem parte din guvernarea acestei ţări, bineînţeles doar dacă acest Guvern îşi va asuma reforme reale pentru care oamenii evident că au votat şi dacă avem un premier credibil", a afirmat Fritz, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, România are nevoie de un Guvern care "îşi asumă deciziile grele care urmează".

"Dintr-un astfel de Guvern vom face parte. Nu cred că acum este momentul în care putem să vorbim despre un Guvern minoritar sau o altă formă în care unii să cureţe după dezastrul care a fost lăsat inclusiv de PSD. Dar, încă o dată, aceste discuţii trebuie purtate în următoarele zile, în următoarele săptămâni, acum e important să numărăm voturile. Eu cred că PSD trebuie să-şi asume inclusiv măsurile care sunt necesare în urma unor decizii prost inspirate. Şi, încă o dată, aşa cum a spus şi Nicuşor Dan, România are nevoie de un Guvern cu majoritate largă şi asta include mai multe partide decât doar USR şi PNL", a explicat Dominic Fritz.

Citește și
Sute de oameni, în centrul Capitalei, după ce exit-poll-urile l-au dat câştigător pe Nicuşor Dan
Mii de oameni în centrul Capitalei după ce Nicușor Dan a câștigat. Se strigă: „Rusia, nu uita, România nu-i a ta!”

Întrebat dacă în noul Guvern vor fi cooptaţi "oameni noi" în cazul intrării PSD în coaliţie, Dominic Fritz a evidenţiat că "nu o să primească nimeni un cec în alb".

"Suntem responsabili, nu suntem naivi, nu o să primească nimeni un cec în alb şi bineînţeles că semnalul de înnoire a clasei politice este un semnal pe care acest nou Guvern va trebui să-l dea. Ce înseamnă asta concret? Ăsta va fi conţinutul discuţiilor, negocierilor şi nu este neapărat ceva ce trebuie acum anunţat. (...) Nu suntem acum în momentul în care împărţim ministere, în care măsurăm draperii, ci acum numărăm voturile, apoi vom discuta şi cu preşedintele ales şi cu celelalte partide care este calea cea mai bună pentru România", a arătat liderul USR.

El a transmis că România are nevoie de un "moment al adevărului".

"În primul rând, USR trebuie să facă parte dintr-un Guvern al adevărului. România, acum, are nevoie de un moment al adevărului. Noi nu vom face parte într-un Guvern mincinos şi asta înseamnă, în primul şi în primul rând, că trebuie să punem cifrele pe masă. Trebuie să ştim cu toţii, toată România, nu doar cei care negociază ceva la Bucureşti, care este situaţia reală, financiară, bugetară şi economică în care se află ţara şi care sunt opţiunile pe masă cum să ieşim din această situaţie, astfel încât toţi românii să prospere într-un mod responsabil. Pentru noi, cum am spus, linia roşie este că acest Guvern va trebui să-şi asume reforme reale care schimbă felul în care a funcţionat politica de prea mult timp în România, care se raportează cu totul altfel la cetăţeni şi vom vedea în aceste discuţii în ce sens ceilalţi parteneri vor rezona cu aceste idei", a adăugat Fritz.

USR "nu va sprijini o abordare în care toată povara pentru a scoate România din criza economică să fie purtată de sectorul privat, ci trebuie, bineînţeles, şi statul român, acolo unde este supraponderat, să facă o cură de slăbire", a indicat el.

Dominic Fritz a refuzat să dezvăluie nume ale unor membri ai USR care ar putea face parte dintr-un viitor Executiv.

"N-aş vrea să intru acum în aceste speculaţii de nume, nu pentru că n-am avea colegi care sunt perfect competenţi şi care şi-au arătat competenţa în trecut, ci pentru că nu aş vrea să se înţeleagă că aceste discuţii sau negocieri sunt despre oameni, despre cariere politice, despre cine va ocupa ce scaun, ci, încă o dată, acum noi ne asumăm responsabilitatea de a construi echipa cea mai bună pentru România şi această echipă va fi construită împreună cu Nicuşor Dan", a mai transmis preşedintele interimar al USR.

Sursa: Agerpres

Etichete: guvern

Dată publicare: 18-05-2025 22:47

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult