Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor: Mizez pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, la Ateneul Român, că mizează pe raţiunea partenerilor de coaliţie, astfel încât să se ajungă la o soluţie privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale.

„Vom discuta din nou, vom căuta soluţii, şi eu mizez foarte mult pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie şi să ne concentrăm pe tot ceea ce înseamnă actul de guvernare, pregătirea tuturor etapelor electorale. Şi în felul acesta să asigurăm în continuare stabilitate prin responsabilitate politică", a declarat Ciucă. Întrebat dacă ia în calcul participarea separată a PNL la alegeri, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, el a spus că această decizie a fost luată încă din toamna anului trecut. „Participarea separată am avut-o în vedere încă din noiembrie, când am decis să ne asumăm angajarea în campania din 2024 prin forţe proprii. Avem motto-ul 'Prin noi înşine', ca atare nu este vorba despre noi, despre Partidul Naţional Liberal, ci despre ceea ce trebuie să facem pentru a asigura reprezentativitatea necesară votului cetăţenilor. Votul cetăţenilor este cel care contează. Partidele politice trebuie să facă totul ca aceasta să se întâmple în realitate", a adăugat preşedintele PNL. Nicolae Ciucă participă, alături de secretarul general al PNL, Lucian Bode, la Gala Sportului Românesc 2023, eveniment organizat de Agenţia Naţională pentru Sport, la Ateneul Român.

Sursa: Agerpres

Etichete: comasarea alegerilor

Dată publicare: 14-02-2024 19:26

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult