Revoltă în USR. Unii lideri vor să îi retragă sprijinul politic Elenei Lasconi, din cauza rezultatelor slabe din sondaje
Your browser doesn't HTML5 video.
"Pentru noi este foarte clar că nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul doi şi de aceea astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic, luând în considerare pericolul real în care este România, şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă asta, pe termen scurt, înseamnă o decizie dureroasă pentru partid, iar la acest Comitet Politic să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat o uşor", a precizat vicepreședintele USR Dominic Fritz.
Acesta a explicat că decizia a fost luată din cauza sondajelor din ultima perioadă, care arată că Lasconi ar obține doar 4 sau 5 % din voturi.
”În ultimele săptămâni, toți decidenții USR-ului am avut sute și mii de conversații cu prietenii, cu familiile noastre, cu votanți în stradă și peste tot am auzit din nou și din nou un lucru vă rog să asigurați să avem ce alege în turul doi. Am făcut și sondaje, cel mai recent sondaj, unde rezultatele ne-au venit luni seara și aceste sondaje arată clar că, din păcate, planul PSD, din nou pare să devină realitate și planul PSD este să aibă un candidat PSD în turul doi împotriva unui candidat extremist. Sondajele noastre, la fel ca și toate sondajele reale, arată clar dacă astăzi ar fi alegerile în turul doi ar fi Victor Ponta și George Simion. Nicușor Dan s-ar clasa pe locul trei, la o mică distanță după Victor Ponta.
Iar și eu spun cu durere, candidata USR, Elena Lasconi ar avea un scor de patru-5% de voturi. Noi toți aici suntem recunoscători pentru lupta pe care a dus-o Elena Lasconi, o luptă istorică. Este primul candidat din partidul nostru care a accedat în turul doi și a reușit atunci să unească în jurul ei și candidaturii sale o bună parte a societății românești și tocmai toți cei care își doresc ca România să rămână pe o cale europeană.”
Astfel, liderii USR au precizat că vor ca Uniunea Salvați România să îl susțină pe Nicușor Dan în campania electorală pentru Președinția României.
”Din păcate, ea se pare că vrea să continue pe acest drum și noi, din păcate, nu mai putem susține în acest drum. Și apelul nostru, bineînțeles, va fi susținerea lui Nicușor Dan către susținătorii noștri, care oricum foarte, foarte mulți dintre ei deja au migrat spre el. Și bineînțeles că sperăm ca toată lumea, și inclusiv cei care nu sunt neapărat fanii lui Nicușor Dan, să înțeleagă miza acestor alegeri.”, a mai spus Fritz.
”Ar fi un gest normal ca Lasconi să se retragă de la conducerea partidului””Eu cred că dacă mâine comitetul politic, chiar dacă este informal, va confirma majoritatea de astăzi în Biroul Național, cred că gestul normal ar fi să se retragă și din funcția de președinte. Dar, încă o dată, prioritatea noastră acuma este să facem campanie în următoarele 3 săptămâni, dacă comitetul politic va confirma acest lucru, pentru singurul candidat pro european care are șanse pentru turul doi. Să câștigăm aceste alegeri pentru majoritatea pro europeană din România și apoi o să ne ocupăm și de bucătăria internă din USR.”, a spus Dominic Fritz, întrebat de un jurnalist dacă i se va cere Elenei Lasconi să se retragă de la conducerea USR.
Ce urmează în USROficial, Elena Lasconi este, deocamdată, candidatul USR la Președinția României, însă urmează o altă ședință a liderilor Uniunii, care să decidă legal retragerea sprijinului politic.
Astfel, joi, a fost convocat un Comitet Politic ”informal”, care să confirme prin vot decizia de miercuri din Biroul Politic Național.
”Comitetul politic, apropo de statut, necesită 15 zile de convocare, dacă este convocat de Biroul Național. De aceea, cel formal este convocat pentru 24 aprilie. Însă facem mâine un comitet politic informal, tocmai să nu existe speculații, care este, cum să zic, părerea majorității în USR”, a explicat Ionuț Moșteanu.
În jurul orei 11.00, liderii USR au susținut o conferință de presă.
Sinteza declarațiilor:
Vicepreședintele USR Dominic Fritz:
- Cel mai recent sondaj, unde rezultatele ne-au venit luni seara ne arată că planul PSD devine din nou realitate. Sondajele noastre, la fel ca toate sondajele reale, ne arată că dacă azi ar avea loc alegeri, în turul doi ar fi Victor Ponta și George Simion. Iar Nicușor Dan ar fi pe locul 3. O spun cu durere, Elena Lasconi ar fi pe locul 5.
- Nu mai există o cale pentru Elena Lasconi să ajungă în turul 2.
- Am decis să convocăm un comitet politic, ținând cont de pericolul în care se află România. La acest comitet, să votăm susținerea unui independent pentru funcția de președinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o ușor, am luat-o în BN cu doar 2 voturi împotrivă.
Dar suntem încrezători că se regăsesc nu doar o majoritate a liderilor partidului, ci și a oamenilor care nu doresc ca în turul doi să fie Ponta și Simion.
- Este un moment dificil pentru noi, ca partid, dificil și pentru Elena Lasconi, dar nu putem să punem orgoliile înainte. Va rămâne o rană pentru USR această zi și cu siguranță și decizia care va urma în biroul politic. Dar va fi vindecată cu victoria forețelor pro europene în 4 mai.
Știrea inițială:
Scandal în USRSurse din Uniunea Salvați România (USR) au precizat pentru Știrile Pro TV că liderii partidului se aflau în jurul orei 10 într-o ședință a Biroului Permanent Național, în care discutau despre retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi.
Conform surselor Știrior PRO TV, unii dintre membrii importanți ai USR au luat decizia să-i ceară Elenei Lasconi să se retragă din cursa prezidențială, din cauza rezultatelor slabe din sondaje.
Astfel, cel mai recent sondaj, transmis pe un grup intern de comunicare al USR, ar arăta ca Lasconi ar obține acum doar 4,1 %:
- George Simion 40,8% - Victor Ponta 20,4% - Nicușor Dan 16,9% - Crin Antonescu 14,5% - Elena Lasconi 4,1%
Ce le-a transmis Lasconi colegilor din USR care vor ca ea să se retragă: ”Nu mă retrag!”Marți seara, potrivit unor surse, Elena Lasconi le-a transmis un mesaj colegilor săi din USR, pe un grup intern de comunicare, în care i-a anunțat că știe că unii dintre ei vor să o elimine din cursa electorală.
Ea spune că a aflat faptul că, miercuri, adică astăzi, ”o parte din colegii noștri fricoși vor face o conferință de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvați România, prin niște fricoși, își declară susținerea pentru un salvator din exterior”.
Mesajul complet al Elenei Lasconi către colegii ei din USR:
”Nu mă retrag!
Dragi colegi,
De mai bine de nouă luni sunt supusă presiunilor sistemului de a mă retrage din cursa pentru prezidențiale. Amintiți-vă declarațiile lui Ciucă și ale PNL de anul trecut: "retrageți-vă, doamnă Lasconi, noi avem primari, partid puternic, ajungem în turul doi!"
Apoi, Nicușor Dan via Zuckermann să mă retrag în favoarea lui Ciucă.
Apoi, renumărarea voturilor, care a culminat cu anularea alegerilor. Istoria ne va arăta: alegerile au fost anulate din cauza mea. Dacă ajungea Ciolacu, fiți siguri că nu s-ar fi întâmplat asta.
Apoi, candidatura Nicușor Dan care a declarat că nu va candida, care a mințit de multe ori, chiar și când a spus că a anunțat USR de intenția lui.
Apoi, invazia sondajelor prin care sistemul ne explică cine ar avea șanse (vot util).
Între turul unu și turul doi presiunea pusă pe mine de sistem a fost uriașă. Nu am cedat.
Toată viața mea am luptat. Voi continua.
Toți cei patru candidați care se presupune ca sunt înaintea mea în sondaje pregătesc România pentru o dictatură. Pe Simion îl știți, are datele. Antonescu și Ponta au și antrenamentul încercării de lovitură de stat din 2012. ND va fi președintele marionetă, o variantă mai nefericită a lui Iohannis. Asta înseamnă, simplu, că nu se schimbă nimic. Ba da, se inflamează valul izolaționist. Ceea ce, chiar matematic, te duce la deducția logică că peste trei ani, la alegerile parlamentare este foarte posibil ca izolaționiștii să fie majoritari în Parlament. Adică, următorul președinte nu își va finaliza mandatul.
În acest context, nu mai e vorba despre mine. Nu înțeleg de ce nimeni nu vede pericolul unei autocrații, al unui viitor negru pentru România.
Văd însă fricoși. Văd baroni și găști USR (alea care hotărăsc parlamentarii), care, în loc să facă campanie, fac jocul sistemului.
Au fost presiuni uriașe să mă retrag din partea acestor găști. Eu nu am cedat în fața sistemului. Nu am de gând să o fac nici acum.
Eu nu candidez doar pentru USR, candidez pentru români. Cred că sunt cel mai independent candidat dintre toți.
Toată viața am luptat pentru drepturile celor vulnerabili, pentru femei, pentru copii, pentru bunicii noștri. Nu pot să stau spectator. Niciunul din cei patru nu vor reprezenta decât interesele lor. Atât.
Fraților, alegerile anulate au schimbat și regula jocului. În loc să avem exact aceiași candidați cu aceleași semnături ne-am trezit cu alții. Nu exagerez, vorbesc despre doi de la PSD (Simion, Ponta) și doi de la PNL (Antonescu, Dan), adică, SISTEMUL.
Să avem curaj să deschidem ochii și să spunem lucrurilor pe nume!
Mâine, o parte din colegii noștri fricoși, vor face o conferință de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvați România, prin niște fricoși, își declară susținerea pentru un salvator din exterior. Sunt doar fricoși sau cai troieni? Întreb.”
CITIȚI ȘI: Cine este Elena Lasconi!
Elena Lasconi a afirmat de mai multe ori că nu vrea să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan, iar - în cele mai recente afirmații ale sale - a spus că e ”dată naibii” și-l trimite pe Nicușor Dan să ”cumpere pătrunjel”.
”Pe de altă parte, eu am intrat într-o cursă anul trecut şi am de gând să o duc la bun sfârşit şi să devin preşedintele României, cu ajutorul românilor. Eu nu stau să mă uit în stânga şi în dreapta cine mai intră în competiţie. Este exclus să mă retrag în campanie. Voi duce lupta până la capăt", a precizat președintele USR.
În luna martie, vicepreşedintele USR Allen Coliban a sugerat că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.
De asemenea, REPER le-a cerut celor din USR să îşi retragă candidata din cursa pentru alegerile prezidențiale şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, deoarece primarul este ”singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului.”