Traian Băsescu: Guvernul ar trebui să facă acord cu FMI. Politicienii care refuză vor să-și ”facă de cap” cu bugetul
Your browser doesn't HTML5 video.
Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Enache pentru ȘtirileProTV.ro, fostul șef de stat a ținut să sublinieze faptul că el nu îi dă sfaturi președintelui ales Nicușor Dan, însă părerea sa este că viitorul Guvern ar trebui să încheie un acord cu FMI, deoarece noi avem deja un program convenit cu Uniunea Europeană, iar FMI va fi obligat să țină cont de acesta.
De asemenea, Băsescu spune că liderii partidelor aflate la putere în România se feresc de aceste acorduri cu FMI pentru că, în acest fel, vor fi obligați să respecte termenii înțelegerii cu oficialii internaționali.
”Aș ruga să țineți cont și pentru amatorii de senzațional, eu nu-i dau sfaturi președintelui Nicușor Dan. Aseară a încercat cineva la o televiziune, Băsescu sfaturi. Nu, eu dădusem un răspuns. Nu dau sfaturi, dar vă spun părerea mea. Părerea mea este că în această situație, Guvernul trebuie să facă acord cu Fondul Monetar Internațional. Și pot să explic și de ce. Avem un program cu Comisia Europeană. Atunci când ai un program cu Comisia Europeană, Fondul nu-ți impune alt program. Rămâi pe programul pe care l-ai convenit cu Comisia Europeană.
Dar Fondul are echipe de supraveghere a respectării programului. Ori politicienii noștri, de asta se feresc. Să nu-i vină specialistul de la Fond să spună: Alo, băieții, ați promis că faceți asta. A, nu știți cum? Uite așa se face. Pentru că Fondul îți dă și asistență tehnică. Și Fondul, și Banca Mondială. Și, în mod cert ar veni și Banca Mondială, pentru că ea are un portofoliu de specialiști mult mai larg.”, a spus Băsescu.
Dezastrul din bugetul de stat nu ar fi fost posibil sub umbrela FMIIar Traian Băsescu a dat și un exemplu concret, vorbind despre ”dezastrul pe care l-au făcut în buget”.
El spune că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă România ar fi fost supravegheată de FMI.
În plus, mai subliniază fostul șef de stat, România ar putea profita de avantajele unui împrumut la FMI, care ar putea fi obținut la o dobândă foarte bună.
”Uitați-vă la dezastru pe care l-au făcut în buget. Când ai un acord cu Fondul, nu poți să faci așa ceva. Deci, de asta s-a ferit de Fond, pentru că, altfel, ei împrumută acum bani cu 7-8% dobândă, iar Fondul îți dă un împrumut de 25 de miliarde, spre exemplu, România e eligibilă pentru un împrumut de 25 de miliarde în orice clipă, cu dobândă de 1,52%, cu rambursare într-un calendar extrem de convenabil. Deci, Fondul este o soluție care să vină alături de sprijinul pe care îl putem primi de la Uniunea Europeană.”, a mai spus el.
Băsescu: FMI are o imagine proastă în România din cauza ”ecourilor mincinoase întreținute de politicieni”Pe de altă parte, Băsescu afirmă că imaginea negativă pe care FMI o are în România a fost provocată de ... politicienii care plănuiau să-și ”facă de cap” cu banii din bugetul de stat.
Diana Enache: Este posibil ca oamenii să reacționeze mai puțin bine la auzul unui acord cu Fondul Monetar Internațional, pentru că există niște ecouri în spate, din anii trecuți, și oamenii asociază asta cu criza.
Traian Băsescu: ”Ecourile mincinoase au fost întreținute de politicieni care, pentru a-și face de cap cu bugetul de stat, n-au vrut asistența Fondului. Când ai asistență a Fondului, nu mai poți face ce vrei cu bugetul, faci ce s-a stabilit. Iar o asistență a Fondului, în mod cert ne obligă pas cu pas să realizăm programul pe care l-am stabilit prin PNRR.”
Interviul integral cu Traian Băsescu poate fi urmărit aici!