Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câte pisici putea să țină o femeie din Botoșani. Poliția i-a aplicat o amendă uriașă

O femeie din Botoşani a fost amendată de poliţişti pe motiv că deţinea în condiţii improprii 75 de pisici, au anunţat, sâmbătă, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.  

Femeia a primit o sancţiune contravenţională de 12.000 de lei, în baza Legii privind protecţia animalelor.

"Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu, în cursul zilei de 23 mai 2025, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Botoşani, deţine mai multe feline cărora nu le asigură condiţii corespunzătoare de bunăstare. În urma verificărilor efectuate la două imobile aparţinând acesteia, poliţiştii au identificat un total de 75 de pisici, de diferite rase şi vârste, care erau ţinute în spaţii necorespunzătoare, fără a le fi asigurată condiţii corespunzătoare de bunăstare", au precizat reprezentanţii IPJ.

Femeia ținea 30 de pisici într-un apartament și alte 45 în al doilea imobil

La primul imobil, situat într-un bloc de locuinţe din municipiul Botoşani, au fost găsite 30 de pisici (15 adulte şi 15 pui), toate deţinute în condiţii inadecvate.

Ulterior, la un al doilea imobil, situat tot pe raza municipiului, au fost identificate 45 de pisici, aflate în situaţii similare.

Citește și
pisica
Concurs de Miss pentru pisici. Feline din opt țări s-au întrecut pentru titlul suprem, la un concurs din Timișoara

Femeia a primit şi un termen de o lună pentru remedierea condiţiilor în care trăiesc animalele.

Sursa: Agerpres

Etichete: pisici

Dată publicare: 24-05-2025 11:18

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult