Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O familie sărmană din Iași a primit în dar o casă, prin proiectul Casa Share

Your browser doesn't HTML5 video.

Un ajutor nesperat a primit, în prag de sărbători, o familie sărmană din Iași.

Patru frați, crescuți de doi părinți grijulii, dar într-o locuinţă fără curent electric şi căldură, au, de acum, un loc pe care îl pot numi „acasă”.

Viaţa lor a fost schimbată de Bogdan Tănasă, românul care a ridicat în şase ani zeci de cămine pentru oameni greu încercaţi de soartă.

Până acum, cei patru fraţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani, alături de părinţii lor, au trăit în condiţii greu de imaginat. Fără lumină, fără gaz şi înghesuiţi în două camere, pe care le împărţeau şi cu bunicii. Visul copiilor s-a îndeplinit. Fiecare va dormi în patul lui, dar şi în propria cameră. Familia trăieşte doar din salariul tatălui, singurul care aduce bani în casă. Mihai Broșteanu, tatăl: „Nu am cuvinte. Pentru copii, măcar au unde să tragă când n-om mai fi noi”.

Mama este casnică şi are grijă de cei patru copii. Adriana Broșteanu, mama: „Un cadou de vis, pe care nici nu credeam că îl voi avea în viaţa asta. Stăteam în două camere, șase persoane, greu, fără lumină”. Salvarea familiei a venit de la Bogdan Tănase, ieşeanul care şi-a făcut un obicei în a-şi ajuta semenii aflaţi în suferinţă. Pentru ei, a ridicat o casă mare, complet mobilată şi utilată, în comună Vlădeni.

Citește și
burse scolare
Raport al Avocatului Poporului: Aproximativ 70% dintre primării nu acordă nici o bursă școlară

Bogdan Tănase este romanul care a construit de la zero 25 de case, până în prezent. Prima locuinţă a ridicat-o în urmă cu şase ani, iar de atunci, a devenit speranţa familiilor sărace din judeţ, oameni care abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta. Bogdan Tănase, iniţiatorul proiectului Casa Share: „Eu sunt ca o locomotivă care este împinsă de la spate de vagoanele care vor să facă bine. Spiritul Casa Share asta înseamnă, să fim uniţii unii cu alţii”.

Sursa: Pro TV

Etichete: casa share

Dată publicare: 02-12-2020 08:45

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult