A murit medicul echipei FC Barcelona. Jucătorii au aflat de decesul său cu doar câteva minute înainte de meciul cu Osasuna
Meciul a fost amânat, în timp ce numeroase omagii i-au fost aduse medicului Carles Minarro Garcia (foto, stânga) pe reţelele sociale.
„Este o tristeţe imensă. Cu toţii l-am iubit foarte mult, obişnuia să vină la meciurile din deplasare pentru a avea grijă de toată lumea. Nu spunea niciodată nu nimănui (...) Este o veste foarte dureroasă. Suntem în stare de şoc şi de durere”, a declarat preşedintele. Joan Laporta.
În timp ce plecau spre stadion, unii dintre jucători au observat că medicul lipseşte din autocar, ceea ce a determinat un membru al staff-ului să meargă în camera sa pentru a vedea ce se întâmplă. Potrivit unor surse apropiate citate de Sport, în acel moment a fost găsit fără viaţă şi s-a decis ca echipa să plece spre stadion fără să se ştie ce s-a întâmplat.
Jucătorii au ajuns la stadion în mod normal, fără să ştie ce s-a întâmplat şi abia când se aflau în vestiarul de la Montjuïc a coborât Joan Laporta pentru a explica ce s-a întâmplat. Atât staful, cât şi jucătorii au fost în stare de şoc la aflarea veştii.
Medicul de 40 de ani, tatăl a doi copii, lucra la prima echipă din vara anului trecut, după ce s-a alăturat secţiei de futsal a Barcelonei în 2017. El a decedat sâmbătă după-amiază, la scurt timp după reunirea dinaintea meciului la hotelul unde erau cazaţi jucătorii lui Hansi Flick. Jucătorii au aflat vestea cu doar câteva minute înainte de startul meciului din etapa a 27-a din La Liga. Atunci a fost făcută o cerere de amânare, acceptată atât de ligă, cât şi de Osasuna, potrivit News.ro.
În cursul serii, numărul omagiilor aduse lui Carles Minarro Garcia pe reţelele sociale s-a înmulţit. Cluburile din La Liga au trimis, de asemenea, mesaje de susţinere. În ciuda rivalităţii dintre Barça şi Real, Kylian Mbappé a avut, de asemenea, un gând pentru el într-un story pe Instagram („Odihneşte-te în pace, Carles”). Şi, desigur, unii jucători catalani şi-au exprimat gândurile pe reţelele lor.
„Este greu să cred şi să accept tot ceea ce s-a întâmplat”, a scris Dani Olmo pe X. „Carles, îţi mulţumesc foarte mult pentru tot ajutorul tău, nu doar în acest an, ci în întreaga mea carieră. Ne vei lipsi foarte mult şi vei rămâne mereu în inimile noastre şi în cele ale familiei mele. Odihneşte-te în pace, doctore”.