Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CFR Cluj a cucerit Cupa României, după 3-2 cu FC Hermannstadt în finală

CFR Cluj a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1), în finala desfăşurată miercuri seara, pe Arena ''Francisc Neuman'' din Arad.

CFR a obţinut trofeul pentru a cincea oară, după cele din 2008, 2009, 2010 şi 2016.

FC Hermannstadt a pierdut ambele finale jucate, prima în 2018, cu Universitatea Craiova (0-2).

Clujenii au câştigat a 86-a ediţie a competiţiei

Clujenii au câştigat a 86-a ediţie a competiţiei prin golurile marcate de Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22) şi Beni Nkololo (48), în timp ce pentru sibieni au punctat Tiberiu Căpuşă (37) şi Sergiu Buş (74).

Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul după un sfert de oră, prin liberianul Kamara (15), care, lansat de Korenica, a profitat de plasamentul greşit al lui Selimovic, l-a driblat pe Căbuz şi a marcat.

Citește și
Țeapă investiții
Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a primit timp de 11 ani 300.000 de euro de la un bătrân fără să facă ce a promis

CFR şi-a dublat avantajul la scurt timp (22), Louis Munteanu marcând simplu din câţiva metri la centrarea lui Camora.

Echipa din Gruia a mai avut ocazii bune de gol prin Nkololo (25), care a reluat slab din 7 metri şi Căbuz a respins Căbuz, şi prin Emerllahu (27), al cărui şut din unghi a fost scos de Căbuz.

După o jumătate de oră în care jocul a fost condus de clujeni, FC Hermannstadt a început să joace mai bine şi a avut o primă ocazie, dar şutul lui Murgia (29), de la 14 metri, s-a dus puţin pe lângă poartă.

Sibienii au marcat în urma unei faze fixe

Sibienii au marcat în urma unei faze fixe: Tiago Goncalves a executat o lovitură liberă de pe stânga, Graovac a deviat mingea, iar Căpuşă a reluat-o în plasă.

CFR Cluj a refăcut ecartul de pe tabelă în debutul reprizei secunde, când Nkololo a fost angajat de Munteanu în careu (48), Bejan a alunecat, iar zul a înscris.

Nkololo (65) a fost aproape de dublă, dar şutul său centrare a fost respins de Căbuz.

Sergiu Buş, atacant crescut de CFR Cluj, a avut un impact instant la intrarea pe teren, marcând al doilea gol al sibienilor la doar câteva secunde, cu un şut de la 25 de metri (74).

Sibienii au forţat egalarea şi au avut două şanse notabile. Portarul Hindrich a fost providenţial la lovitura liberă executată la vinclu (90+3), iar Neguţ a prins un voleu la colţul scurt, însă Hindrich a fost la post (90+10).

Finalul a fost unul urât, cu trageri de timp, simulări, multă tensiune şi cartonaşe, deopotrivă galbene şi roşii (Djokovic şi Tiago Goncalves).

CFR Cluj  şi-a asigurat prezenţa în Europa League

Prin acest succes, CFR Cluj şi-a asigurat prezenţa în sezonul viitor al Europa League.

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: 89. Otto Hindrich - 5. Daniel Graovac, 4. Leonardo Bolgado, 6. Sheriff Sinyan, 45. Mario Camora (căpitan; 13. Simao Rocha, 81) - 18. Lindon Emerllahu, 88. Damjan Dokovic, 17. Meriton Korenica (82. Alin Fică, 82) - 96. Beni Nkololo (93. Virgiliu Postolachi, 82), 9. Louis Munteanu (27. Matei Ilie, 90+9), 7. Mohammed Kamara (3. Aly Abeid, 90+13). Antrenor: Dan Petrescu.

Rezerve neutilizate: 21. Mihai Popa - 10. Ciprian Deac, 11. Adrian Păun, 97. Andres Sfaiţ.

FC Hermannstadt: 25. Cătălin Căbuz - 66. Tiberiu Căpuşă (11. Sergiu Buş, 74), 2. Vahid Selimovic (5. Florin Bejan, 46), 4. Ionuţ Stoica (căpitan) - 86. Silviu Balaure (45. Robert Popescu, 90), 8. Alessandro Murgia, 29. Ciprian Biceanu (30. Nana Antwi, 46), 24. Antoni Ivanov, 15. Tiago Goncalves - 9. Aurelian Chiţu (10. Cristian Neguţ, 46), 7. Ianis Stoica. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Rezerve neutilizate: 31. Vlad Muţiu - 6. Kalifa Kujabi, 17. Dragoş Iancu, 27. Valerică Găman.

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Andrei Constantinescu (Bucureşti), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare) Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitri asistent: Iulian Dima (Bucureşti)

Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Felix Grigore (Bucureşti) - FRF

Cartonaşe galbene: Ivanov (35), Korenica (59), Nkololo (82), Căpuşă (83), Ianis Stoica (85), Hindrich (86), Graovac (87), Antwi (87), Kamara (90+3), Murgia (90+6), Emerllahu (90+7), Neguţ (90+8).

Cartonaşe roşii: Tiago Goncalves (90+7), Damjan Djokovic (90+7).

Sursa: Agerpres

Etichete: Hermannstadt

Dată publicare: 15-05-2025 07:05

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult