Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Castelul Peleș, cea mai spectaculoasă clădire din România. Tarife, program și toate informațiile pentru vizitare în 2025

Castelul Peleș este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din România și se numără printre cele mai vizitate obiective turistice de la noi din țară.

Arhitectura sa deosebită, amplasarea pitorească în mijlocul naturii, dar totodată aproape de centrul orașului Sinaia, și istoria impresionantă a clădirii fac din acest castel o atracție unică, atât pentru turiștii străini, cât și pentru români.

Dacă vrei să vizitezi și tu impresionantul castel Peleș, îți prezentăm în continuare câteva informații utile, care te vor ajuta să-ți organizezi cât mai bine excursia.

Istoria castelului Peleș

Castelul Peleş a fost construit în stil neorenascentist, la cererea castelul Pelișor, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Vila Șipot.

Peleșul a fost reședință regală până în anul 1947, fiind naționalizat de autoritățile comuniste un an mai târziu și transformat în muzeu începând cu anul 1953, în timp ce alte clădiri din complex au devenit case de creație și odihnă pentru artiștii agreați de regimul comunist. În 1975, din cauza stării avansate de degradare, castelul a fost închis pentru public, fiind folosit doar ocazional, în scopuri de protocol. Abia din anul 1990, după căderea regimului comunist, castelul Peleș a fost redeschis vizitatorilor, iar din anul 2007 a reintrat în proprietatea familiei regale care l-a închiriat Ministerului Culturii.

Citește și
vulpe
O vulpe a dat năvală într-un autocar care dusese turiști la castelul Peleș, în căutare de hrană
Prezentarea camerelor din Peleș

Castelul are foarte multe încăperi și nu toate sunt deschise turiștilor. Astfel, tururile de vizitare includ numai cele mai importante camere:

●      Holul de Onoare - care se întinde pe trei etaje și are pereții îmbrăcați în lemn de esență exotică. Holul este decorat cu basoreliefuri impresionante, cu sculpturi de alabastru și panouri retractabile din sticlă vitrată.

●      Apartamentul Imperial - realizat în stil baroc, în cinstea împăratului austro-ungar Franz Joseph, prieten al familiei regale, care a vizitat castelul.

●      Sala Mare de Arme - încăperea găzduiește o expoziție impresionantă de peste 1.500 de arme și armuri, datând din secolele XIV-XIX, una dintre cele mai mari colecții de acest fel din Europa. Expoziția include inclusiv arme folosite de regele Carol I în timpul Războiului de Independență împotriva Imperiului Otoman.

●      Sala Mică de Arme - camera conține o colecție de arme orientale (otomane, persane și arabe), fabricate în special din aur și argint și decorate cu pietre prețioase.

●      Sala de Teatru - sala de spectacole este amenajată în stil Ludovic al XIV-lea, găzduiește 60 de scaune și o lojă regală. Decorațiunile includ picturi murale realizate de Gustav Klimt și Frantz Matsch.

●      Sala Florentină - impresionează în special prin ușile din bronz masiv fabricate la Roma și șemineul din marmură frumos decorat.

●      Salonul Maur - încăperea este amenajată în stil oriental, cu carpete otomane, arme și armuri și cu o mică fântână interioară din marmură, iar mobilierul este încrustat cu sidef.

●      Salonul Turcesc - mica încăpere, decorată cu carpete otomane și textile din mătase, era folosită ca fumoar de către domni, în timpul sindrofiilor.

Cum ajungi la Castelul Peleș

La castelul Peleș este foarte ușor de ajuns atât cu mașina, cât și cu trenul sau autobuzul. Coboară în gara sau autogara Sinaia și de acolo poți merge pe jos aproximativ 30 de minute sau poți lua un taxi de la gară. Dacă folosești mașina personală, trebuie să știi că există o parcare amenajată în apropierea castelului, dar ultima parte a traseului o vei parcurge tot pe jos. Nu este însă mult de mers, iar traseul este foarte plăcut, prin pădure și te poți opri să te odihnești puțin la terasele din complex. 

Lucruri mai puțin știute despre Castelul Peleș

Construcția, care a început în august 1873, a fost finanțată atât din fondurile personale ale principelui Carol, cât și din fonduri publice. Castelul de pe domeniul regal din Sinaia se află pe un teren achiziționat de prințul Carol în 1872, după ce acesta s-a îndrăgostit de peisajul montan spectaculos al regiunii.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Castelul Peleș era una dintre cele mai moderne reședințe regale din Europa, fiind dotat cu electricitate, lift interior și încălzire centrală.

Prima etapă a construcției a fost finalizată în 1883 și a necesitat aproximativ 6,5 milioane lei-aur, echivalentul a aproximativ 50 milioane de dolari în present, conform historia.ro.

În 1893 aici s-a născut viitorul Carol al II-lea, primul moștenitor al tronului născut pe teritoriul românesc

Sub piatra de temelie a castelului sunt îngropate primele monede românești cu chipul regelui Carol I, monede interzise de suzeranitatea otomană.

Castelul, finalizat în 1914, are 170 de camere și peste 30 de băi. În plus, în jurul castelului au fost construite și alte edificii, precum Castelul Pelișor (reședința lui Ferdinand și Maria) și Foișorul (inițial cabana de vânătoare a regelui Carol).

Ciuperca misterioasă de la Castelul Peleș

În perioada regimului comunist din România, majoritatea proprietăților au fost confiscate de stat, inclusiv Castelul Peleș. După 1965, Elena Ceaușescu au inițiat o serie de renovări și demolări masive ale clădirilor de patrimoniu național. Cu toate acestea, Castelul Peleș a rămas o excepție notabilă, grație unei ingenioase povești despre o „ciupercă misterioasă".

În contextul în care Ceaușescu dorea să-și impună stilul și ideile asupra acestui loc istoric, muzeografii castelului au găsit o metodă inteligentă de a-l descuraja. Astfel, a fost răspândită o poveste despre o ciupercă periculoasă, pretinsă a fi prezentă în lemnăria castelului, care ar fi putut pune în pericol sănătatea oricui ar fi fost expus la ea. Deși existența acestei ciuperci era doar o strategie menită să-i descurajeze pe soții Ceaușescu să facă modificări la castel, impactul poveștii a fost mare.

Cuplul dictatorial Ceaușescu a fost convins să evite orice schimbare majoră în Castelul Peleș sau să-și impună propriile viziuni asupra clădirii, sub amenințarea presupusei ciuperci „periculoase", care ar fi putut infesta aerul și mobilierul casei. Teama de posibilele consecințe asupra sănătății lor i-a determinat nu doar să se abțină de la intervenții ample, ci și să viziteze Castelul Peleș cât mai rar posibil.

Astfel, strategia inteligentă a muzeografilor Castelului Peleș a servit ca modalitate de protecție pentru această bijuterie arhitecturală, permițându-i să-și păstreze frumusețea și autenticitatea în ciuda presiunilor regimului comunist din acea perioadă. Prin această poveste ingenioasă, Castelul Peleș a reușit să rămână neatins de transformările autoritare, păstrându-și intacte valoarea și farmecul original.

Castelul Peleș - program de vizitare

Castelul Peleș poate fi vizitat fie individual, fie în grup organizat, printr-un tur ghidat. Există tururi în limba română sau în limbi străine, iar taxa de ghidaj este inclusă în prețul biletului de intrare.

Program de vizitare 2025

Luni: ÎNCHIS

Marți: ÎNCHIS

Miercuri: 10:00 – 17:00

Joi – Duminică: 9:15 – 17:00

*Casa de bilete se închide la ora 15:45.

*Ultima intrare/vizită individuală se face la ora 16:00.

Programul tururilor ghidate 

Miercuri: 10:15, 10:45, 11:15, 11:45, 12:15, 12:45, 13:15, 13:45, 14:15, 14:45, 15:15, 15:45 (ultimul tur ghidat)

Joi – Duminică: 10:00, 10:30, 11:00, 11:30, 12:00, 12:30, 13:00, 13:30, 14:00, 14:30, 15:00, 15:45 (ultimul tur ghidat)

Castelul Peleș - bilete online

Pentru a vizita castelul, poți cumpăra biletele online (www.bilete.peles.ro) sau de la casa de bilete de la Pelișor.

Elevii beneficiază de intrare gratuită pe perioada vacanțelor școlare. Biletele gratuite se obțin de la casa de bilete de la Castelul Pelișor. De asemenea, copiii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită.

Dacă achiziționezi online biletele vei primi pe e-mail codul QR corespunzător fiecărui bilet cumpărat. În cazul în care ați achiziționat mai multe bilete, veți primi un cod QR distinct pentru fiecare.

La intrarea în muzeu, biletele online pot fi prezentate direct de pe telefonul mobil sau orice alt dispozitiv electronic, fără a fi necesară tipărirea acestora.

Biletele sunt valabile timp de 14 zile de la data cumpărării.

Pentru biletele cu tarif redus (elevi, studenți, pensionari, posesori de card Euro<26), este obligatorie prezentarea unui document justificativ alături de biletul electronic: carnet de elev/student, carte de identitate, pașaport, talon de pensie sau card Euro<26, după caz.

Biletul online nu oferă acces prioritar în muzeu. Vizitarea se face în ordinea sosirii, fără programare, indiferent dacă biletele au fost achiziționate online sau de la casa de bilete de la Castelul Pelișor. 

Prețul biletelor pentru Castelul Peleș (parter+etaj I)

· Bilet adulți – 100 de lei

· Bilet elevi – 25 de lei

· Bilet studenți – 25 de lei

· Bilet pensionari – 50 de lei

· Bilet Card Euro 26 – 25 de lei

Biletele pentru grupuri pot fi achiziționate AICI

Sursa: StirilePROTV

Etichete: castel

Dată publicare: 04-04-2025 17:17

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult