O turistă s-a îndrăgostit de hotelul la care a stat în Thailanda și a decis să-l cumpere. Cum a reacționat soțul ei
Cu o poveste despre curaj, adaptare și pasiune, ea și-a schimbat radical viața făcând din Thailanda noua sa casă.
Pauline Cabessa istrează Cielo Samui, un hotel boutique situat pe plaja Bo Phut din Koh Samui. Timp de mai bine de un deceniu, Cabessa și soțul ei au fugit de iernile din Saint-Tropez pentru a-și petrece vacanțele în Samui. Erau oaspeți frecvenți ai hotelului — care se numea atunci Eden Beach Bungalows — unde au legat o prietenie cu proprietarul z. Într-o zi, în timpul unei conversații lejere, acesta a scăpat o remarcă: își dorea să vândă proprietatea.
Aproape instantaneu, Cabessa și soțul ei, François Vargas, au început să-și imagineze cum ar fi să preia conducerea locului.Ideea le-a rămas în minte chiar și după terminarea vacanței. „Pe avion, în drum spre casă, tot ce ne gândeam era: «Trebuie să găsim o cale să facem asta»”, a povestit ea.
În 2017, și-au făcut bagajele, și-au luat rămas-bun de la cei dragi și s-au mutat în cealaltă parte a lumii pentru a istra hotelul — deși niciunul dintre ei nu mai gestionase vreodată un astfel de business.
„Am simțit că era momentul pentru o provocare în viață”, a spus Cabessa, care are acum 43 de ani. „Să fii angajat, să faci același lucru toată viața — dacă nu faci lucruri care sunt puțin nebunești, s-ar putea ca mai târziu să fie deja prea târziu.”
Renovarea hoteluluiDeși iubea Asia, Cabessa nu s-a gândit niciodată că își va întemeia o viață în Samui. Dar slujba ei de manager al unui restaurant din Saint-Tropez începuse să pară lipsită de sens. Avea impresia că esența ospitalității era înlocuită de o cultură a aparențelor, a explicat ea.
„Simțeam că pierd acea conexiune autentică pe care o aveam cu oamenii și și timpul petrecut cu familia, pentru că lucram foarte mult”, a spus ea. „Ei bine, tocmai datorită acelui loc de muncă sunt acum aici. Cu banii câștigați acolo, am reușit să preiau acest proiect.”
Oportunitatea de a prelua hotelul a venit la momentul potrivit, deoarece și ea, și Vargas se gândeau să-și extindă familia. Saint-Tropez nu mai părea locul potrivit în care să-și crească copiii.
„Mi-am dorit ca fiica mea să învețe mai multă engleză și să fie în cu oameni din diferite colțuri ale lumii. Îmi mai doream și un al doilea copil”, a spus ea, adăugând că fiul ei s-a născut în Samui.
Soțul ei nu a avut nevoie de prea multe argumente — mergea în vacanță în Samui încă din 1997, cu mult înainte ca ei doi să fie împreună. Deși ideea de a-și lăsa în urmă viața de până atunci pentru a începe din nou într-o țară străină părea descurajantă, Vargas mi-a spus că nu a fost prea îngrijorat.
„Mutarea în Samui a fost o oportunitate de a ne crea propriul vis”, a spus Vargas, în vârstă de 48 de ani. „Iubesc ceea ce facem, insula, siguranța pe care o putem oferi copiilor noștri și oamenii de aici.”
În primii doi ani, Cabessa a istrat hotelul așa cum era, în timp ce Vargas, care este chef, s-a ocupat de restaurantul din incintă. Dar când afacerea s-a oprit brusc din cauza pandemiei, ea a decis că este momentul pentru o renovare. „Asta nu făcea deloc parte din planul nostru inițial”, a spus ea.
Cabessa a redesenat hotelul singură. Asemenea multor femei moderne, s-a inspirat din propriul board de Pinterest.Renovarea a durat nouă luni și a fost „destul de stresantă”, a spus ea.
Pentru a se menține pe linia de plutire în timpul pandemiei și pentru a păstra personalul inițial, au deschis un restaurant în apropiatul district turistic Fisherman's Village.
„Toată lumea s-a întors aici când am redeschis”, a spus ea.
În prezent, tarifele pe noapte pentru un suite obișnuit încep de la 8.500 baht thailandezi, adică aproximativ 260 de dolari, iar cea mai mare opțiune — o vilă cu trei dormitoare, care poate găzdui până la opt oaspeți — costă 26.000 baht.
Adaptarea la viața în SamuiCabessa spune că adaptarea la viața pe insulă a fost floare la ureche. Copiii ei, acum în vârstă de 11 și 5 ani, merg la o școală internațională. Mama ei, care este pensionară, s-a mutat chiar ea în Samui din Lyon acum trei ani. Acum locuiește chiar la câteva case distanță de Cabessa.
„Este o țară sigură. Poți lăsa copiii să se joace într-un mall sau pe plajă, fără să-ți faci griji,” a spus Cabessa. „Îmi place și cultura respectului față de cei mai în vârstă.” Lucrând în domeniul ospitalității, apreciază și prietenia oamenilor din Thailanda.
„Oamenii zâmbesc mereu, și asta este o ușurare mare. Pentru că dacă locuiești la Paris și iei metroul, nimeni nu zâmbește,” a spus ea.
Insula s-a schimbat semnificativ de când a vizitat-o prima dată. Acum este mult mai ușor să găsești produse internaționale sau legume proaspete. Iar dacă ceva nu este disponibil local, poate comanda din Bangkok, iar livrarea ajunge în 24 de ore.
Cabessa spune că „niciodată, niciodată” nu se va întoarce să locuiască în Franța. Și chiar dacă nu va trăi mereu în Samui, Thailanda va rămâne întotdeauna acasă pentru ea. „Nu voi renunța niciodată la această țară,” a spus ea.