Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prognoza meteo pe 4 săptămâni. Meteorologii anunță o răcire ușoară de la jumătatea lunii mai

Meteorologii anunță că, la începutul lunii mai, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Ulterior, până la sfârșitul lunii, valorile termice se vor apropia de media specifică sezonului.

Potrivit istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2005-2024.

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate.

Săptămâna 28 aprilie - 5 mai

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice şi la munte.

Citește și
portavion
Avion de vânătoare american, căzut în mare în timp ce evita un atac al Houthiților. Pagubă de 60 de milioane de dolari

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 5-12 mai

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai mari decât normalul perioadei în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum şi la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Săptămâna 12-19 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 19-26 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile nordvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Sursa: News.ro

Etichete: cum va fi vremea

Dată publicare: 29-04-2025 08:14

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult