Condamnat la 12 ani de închisoare pentru uciderea amantei, bărbatul a fost eliberat după 6 ani. Reacţia familiei victimei

inchisoare
iStock

Kevin Doherty, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru că şi-ar fi ucis amanta. Bărbatul, care era căsătorit, urmează să fie eliberat, deşi a ispăşit doar jumătate din sentinţa.

Femeia, în vârstă de 32 de ani, a fost văzută ultima dată la cumpărături cu Kevin, cu care avea o relaţie de 3 ani.

Bărbatul nu şi-a recunoscut niciodată vină, însă, cu toate astea a fost condamnat la 12 ani. Decizia luată de judecător de-a îl elibera mai devreme a fost devastatoare pentru familia femeii.

"Pare ireal ce se întâmplă. Nu pot să cred că o să fie un om liber, deşi nici până în ziua de azi nu ne-a spus ce a făcut cu trupul surorii mele. Nu putem să o înmormântăm", a declarat sora lui Jane.

Procurorii care s-au ocupat de caz au declarat că după ce a ucis-o şi a ascuns cadavrul, bărbatul a sunat a două zi la poliţie pentru a anunţă dispariţia. Mai mult, la doar câteva ore de la dispariţie, el a sunat la locuinţa ei din Londra pentru a avea un alibi.

Citește și
crima Komsomolsk
6 ani de închisoare pentru un tânăr care şi-a decapitat prietenul "ca să-şi arate iubirea"

Trupul nu a fost niciodată găsit.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Dublă crimă în Târgoviște. Detaliul considerat ciudat de poliție și ipotezele criminaliștilor
Dublă crimă în Târgoviște. Detaliul considerat ciudat de poliție și ipotezele criminaliștilor

Poliţiştii din Dâmboviţa sunt în alertă. Caută să afle cine i-a împuşcat mortal pe un consilier local şi pe un bărbat care îl ajuta la muncă. Amândoi au fost găsiţi fără suflare pe câmp.

6 ani de închisoare pentru un tânăr care şi-a decapitat prietenul
6 ani de închisoare pentru un tânăr care şi-a decapitat prietenul "ca să-şi arate iubirea"

Pedeapsă controversată în Rusia pentru autorul unei crime oribile, comisă când avea doar 16 ani.

Recomandări
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene
România ar putea primi încă un „răgaz” pentru reforma fiscală. Țara noastră riscă să i se taie fonduri europene

Uniunea Europeană ia în calcul să ofere României un răgaz pentru a adopta măsuri de reducere a deficitului bugetar. În plus, Bruxelles-ul ar urma să amâne procedura pentru deficit excesiv.

Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina
Cererile lui Putin pentru pace sunt drastice. Condițiile prevăzute în memorandumul rus pentru un armistițiu în Ucraina

Rusia a spus Ucrainei la negocierile de pace de luni că va fi de acord să pună capăt războiului numai dacă, printre altele, Kievul renunţă la noi mari porţiuni de teritoriu şi acceptă limitarea numerică a armatei sale.

Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT
Nicușor Dan vrea să implice serviciile secrete în combaterea evaziunii fiscale. Colectarea taxelor, pe masa CSAT

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că România are o problemă cu marea evaziune fiscală şi că este nevoie ca instituţiile, inclusiv serviciile secrete, să se implice.