UK vrea să blocheze libera circulație a cetățenilor UE chiar din prima zi de BREXIT

Brexit
iStock

Noul ministru de Interne al Marii Britanii vrea să impună restricții la frontierele UK imediat pe 31 octombrie, când premierul Boris Johnson a anunțat că englezii vor ieși din Uniunea Europeană chiar dacă nu vor avea un acord de retragere.

Astfel, potrivit The Independent, libera circulație pentru membrii Uniunii Europene în Marea Britanie se va sfârși chiar din prima zi în care va intra în vigoare ieșirea din UE, respectiv pe 31 octombrie, chiar și fără un acord.

Ministrul Priti Patel este cel care insistă pentru acest plan, mai spun sursele The Independent. Până acum, miniștrii au încercat să amâne această problemă a liberei circulații până la găsirea unei soluții concrete, însă proiectul de lege a rămas blocat în Camera Comunelor.

Liberal-democrații au condamnat această accelerare a procesului, despre care au spus că este ”brutală” și au avertizat că Patel este ”complet detașat de realitate”.

Oficiali ai minsterului britanic de Interne au fost trimiși la Singapore pentru a copia de acolo metodologia, ministrul Patel fiind convins că aceasta se va putea implementa rapid și în UK.

Citește și
Angela Merkel
Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie

”Dar ce va însemna asta pentru cetățenii UE care și-au întemeiat o familie în UK, care călătoresc peste hotare și după ce vor dori să se întoarcă? Guvernul chiar vorbește serios când sugerează că o asistentă medicală care face parte din UE nu va mai avea voie să se întoarcă în țară dacă se întâmplă să plece în concediu? Este absurd!” - a declarat purtătorul de cuvânt al liberal-democraților, Ed Davey.

La rândul său, Nicolas Hatton, președintele ”the3million” - o organizație care reunește toți cetățenii UE din Marea Britanie - s-a arătat foarte nemulțumit de acest plan al noului Guvern britanc: ”Nu există un sistem care să fie pus în loc și nimic nu este gata. Este o decizie politică, dar care va avea impact asupra vieților unor oameni. Va deschide ușa către discriminări. Cum vor face ei diferența între cei care sunt legal, cei care sunt deja aici, și cei care vor veni după aceea?”

Guvernul de la Londra a mai făcut duminică un pas către un Brexit fără acord - dacă UE nu acceptă renegocierea documentului convenit cu fostul premier Theresa May şi respins de legislativul britanic.

Ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat abrogarea Actului privind Legile Comunităţii Europene din 1972, în baza căruia Regatul Unit a aderat atunci la Comunitatea Economică Europeană. Abrogarea va fi efectivă începând cu 31 octombrie.

În urma acestui anunţ, premierul Boris Johnson a scris pe Twitter: ''Părăsim UE pe 31 octombrie. Semnarea acestui document înseamnă că ne vom recupera controlul asupra legilor noastre în ziua Brexitului''.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Furie la Londra după dezvăluirea unor documente oficiale. Ce este
Furie la Londra după dezvăluirea unor documente oficiale. Ce este "Operaţiunea Yellowhammer"

Guvernul britanic a reacționat cu furie la apariția în presă a unor documente oficiale privind criza cu care s-ar confrunta Marea Britanie în cazul ieșirii din UE fără un acord, scrie The Guardian.

Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie
Reacția Angelei Merkel la vestea unui BREXIT DUR pe 31 octombrie

Berlinul este pregătit pentru un eventual Brexit dezordonat, a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică, cu trei zile înaintea unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson.

Premierul Marii Britanii a anunțat abrogarea actului de aderare la UE: ”Ieșim din Uniune”
Premierul Marii Britanii a anunțat abrogarea actului de aderare la UE: ”Ieșim din Uniune”

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat, duminică, pe Twitter, că ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat ordinul de abrogare a Actului din 1972 privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Documente oficiale: Un Brexit fără acord ar însemna dezastrul pentru Marea Britanie
Documente oficiale: Un Brexit fără acord ar însemna dezastrul pentru Marea Britanie

Marea Britanie se va confrunta cu penurii de combustibil, alimente şi medicamente dacă părăseşte UE fără un acord de tranziţie, riscând blocarea porturilor şi o frontieră dură în Irlanda, arată documente oficiale.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.