Ioan Slavici – viața și operele pedagogului român. Opere incluse în programa de la Bacalaureat

El a fost scriitor, jurnalist, pedagog și membru corespondent al Academiei Române. A urmat studii superioare la Universitatea din Viena, unde l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, iar împreună au înființat Societatea Academică Literară „România Jună”, în 1871.

Ioan Slavici - biografie

Ioan Slavici s-a născut pe 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad și a fost un scriitor și jurnalist român de mare influență în literatura română.

A învățat la școala greco-ortodoxă din Șiria, apoi la gimnaziul maghiar din Arad și la Liceul Piarist din Satu-Mare, în 1868 s-a înscris la Universitatea din Budapesta, unde a rezistat doar patru luni.

Însă, în anul următor, din cauza unei boli, a fost nevoit să se întoarcă în Șiria. A lucrat ca secretar al notarului din Cumlaus, după care, deși nu intenționa să își continue studiile, în toamna anului 1869 a profitat de statutul său de student și de o cerere anterioară de transfer la Universitatea din Viena pentru a solicita să facă armata ca voluntar cu termen redus, conform legii.

A fost acceptat și s-a înscris la Facultatea de Drept. Aici l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, care i-a devenit prieten pe viață.

Slavici a debutat în 1871 în revista Convorbiri literare, publicând comedia Fata de birău. În 1872, a publicat prima sa poveste, Zâna zorilor, iar în anii următori au urmat lucrări precum Ileana cea șireată, Florița din codru și Doi feți cu stea în frunte.

În 1874, a citit la Junimea nuvela Popa Tanda, iar în 1875 s-a mutat la București, unde s-a căsătorit cu Ecaterina Szöke Magyarosy. În același an, a călătorit la Viena și Budapesta, iar apoi a fost numit profesor suplinitor de filosofie la Liceul Matei Basarab din București.

În 1877, a devenit redactor la ziarul Timpul și în 1878 a publicat Gura satului. În 1880 a apărut nuvela Budulea Taichii, iar în 1881, volumul Novele din popor, care includea proza scrisă până atunci, printre care și celebra Moara cu noroc. În 1884, a înființat ziarul Tribuna la Sibiu, iar în 1885 a fost arestat de autoritățile maghiare pentru articolele sale în care revendica drepturile românilor. În același an, a divorțat de Ecaterina Szöke Magyarosy.

În 1886 s-a căsătorit cu Eleonora Tănăsescu și au avut împreună șase copii. Tot în acest an, a fost condamnat de Curtea cu juri din Cluj la un an de închisoare, în urma unui proces de presă, iar după încarcerare a fost dus la Watt, în Ungaria. În 1888, drama sa istorică Gaspar Gratiani a avut premiera la Teatrul Național din București. A fost eliberat din închisoare în iulie 1889 și, în 1890, s-a întors la București, unde a început să predea limba română la școala de fete Școala Normală Azilul „ Elena Doamna”.

În 1892 a publicat volumele I și II de Novele. În 1894, a editat publicația Vatra împreună cu Coșbuc și Caragiale și a publicat acolo romanul Mara. În 1902, a publicat romanul Din bătrâni, care a fost premiat de Academia Română.

A condus ziarul filogerman Ziua, care milita pentru neutralitatea României în timpul Primului Război Mondial, și în 1916 a fost din nou arestat și închis la Fortul Domnești. În timpul ocupației germane, a scris articole de orientare progermană și în 1919 a fost arestat din nou, judecat și condamnat din cauza convingerilor sale filogermane, dar a fost eliberat în același an.

La vârsta de 71 de ani, Ioan Slavici a stat imobilizat la pat timp de trei luni din cauza unei fracturi (într-un episod de amețeală, a căzut). În această perioadă, revista Viața românească îl sprijină financiar, oferindu-i o mie de lei pentru o nuvelă care, însă, nu va mai fi publicată.

În 1920, Slavici scrie prima variantă a memoriilor sale „Întemnițările mele”, romanul „Cel din urmă armaș” și un nou volum de povești.

În același timp, colaborează cu diverse publicații, printre care Umanitatea (sub conducerea lui C. Costa-Foru), Adevărul literar și artistic și Viața românească. Aici, începe să redacteze fragmente din „Amintiri”, precum și fragmente din lucrările „Închisorile mele” și „Lumea prin care am trecut”.

În 1923, volumele „Amintiri” și „Cel din urmă armaș” sunt publicate la editura „Cultura națională”. În ultimele luni din viață, Slavici scrie romanul „Din păcat în păcat”, dar acesta nu va fi editat.

Obosit și bolnav, în 1925, se retrage la fiica sa, în Panciu, într-o zonă viticolă care îi aduce aminte de locurile natale din Șiria. La 17 august 1925, la vârsta de 77 de ani, Ioan Slavici moare, fiind înmormântat la schitul Brazi, iar Gala Galaction ține cuvântul de rămas bun.

Operele lui Slavici

Ioan Slavici este unul dintre autorii pe care elevii claselor a XII-a trebuie să îl citească pentru a se pregăti de examenul de Bacalaureat la Limba și literatura română. Cea mai celebră operă a scriitorului este nuvela „Moara cu noroc”, dar și romanul „Mara”. Iată ce opere a scris Slavici:

Nuvele

• Popa Tanda (1875)

• Scormon (1876)

• La crucea din sat (1876)

• Crucile roșii (1876)

• O viață pierdută (1876)

• Gura satului (1879)

• Budulea Taichii (1880)

• Moara cu noroc (1881)

• Comoara (1896)

• Vatra părăsită (1900)

• O jertfă a vieții

• Pădureanca (1884)

• Crucile roșii

• La crucea din sat

• La răscruci (1906)

• Pascal, săracul (1920)

Romane

• Din bătrâni (vol. I, 1902; vol. II, 1906)

• Mara (1906)

• Revoluția din Pârlești (1873)

• Corbei (1906)

• Românii de peste Carpați (1911)

• Zbuciumări politice la românii din Ungaria (1911)

• Din două lumi (1908)

• Cel din urmă armaș (1923)

• Din păcat în păcat (1924)

Opere incluse în programa de la Bacalaureat de Ioan Slavici

Elevii claselor a XII-a trebuie să citească „Moara cu noroc”, operă obligatorie pentru Bacalaureat. Aceasta este și una dintre cele mai cunoscute nuvele scrise de Ioan Slavici. Și romanul Mara face parte din operele studiate în clasa a XII-a și poate fi ales la Bacalaureat, în funcție de subiect.

Totuși, Moara cu Noroc este una dintre operele cele mai importante pe care adolescenții care se pregătesc pentru examene o învață în termeni de caracterizarea personajelor, explicarea temei principale, dar și explicarea relațiilor dintre personaje.

A fost publicată în 1881, în volumul „Novele din popor” și are o temă psihologică. Nuvela Moara cu Noroc pune în prim-plan conflictele interioare și sociale ale personajelor.

Elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat ar trebui să știe să explice structura nuvelei și să caracterizeze personajele ei, dar și să identifice stilul narativ.

Un aspect important al nuvelei este tema. „Moara cu noroc” explorează efectele negative ale dorinței de înavuțire asupra individului și familiei sale. Conflictul principal este unul psihologic, care arată lupta interioară a protagonistului între dorința de a deveni bogat și nevoia de a rămâne un om cinstit.

De asemenea, temele legate de familie, iubire și destin sunt prezente, iar motivațiile acestora sunt reflectate prin motivele specifice realismului, cum ar fi dorința de bani și simbolul hanului. Pătrunderea în psihologia personajului principal este un alt element definitoriu, iar analiza sa interioară este susținută de tehnici precum monologul interior.

Acțiunea nuvelei se desfășoară la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, într-un an calendaristic, având ca repere temporale două sărbători importante, Sfântul Gheorghe și Paștele. Spațiul în care se petrece acțiunea este vestul Ardealului, între Ineu și Arad, la „Moara cu noroc”.

Nuvela este structurată în 17 capitole, care se desfășoară într-un mod liniar și ascendent, atingând un punct culminant. Conform criticului literar George Călinescu, subiectul nuvelei ar putea foarte bine să constituie materialul unui roman.