Reacția lui Corneliu Porumboiu, după ce „La Gomera” a intrat în competiție la Cannes

×
Codul embed a fost copiat

Regizorul Corneliu Porumboiu se întoarce la Cannes după 4 ani și va concura pentru marele trofeu. Filmul său, „La Gomera", a fost inclus în competiţia oficială a Festivalului, care începe pe 14 mai.

Este prima peliculă a regizorului român, filmată în mai multe ţări. La noi va avea premieră în toamnă.

Corneliu Porumboiu a mai fost la Festivalul de la Cannes, la secţiunile Cinefondation şi Un Certain Regard, dar „La Gomera" e primul sau film din competiţia oficială şi deci cu şanse la trofeul festivalului, Palme d'Or. „La Gomera", cu Vlad Ivanov, Catrinel Menghia şi Rodica Lazăr are în centru mafia şi mai ales un limbaj codat folosit pe o insulă din Canare.

Corneliu Porumboiu:În urmă cu 10 ani am văzut un reportaj despre un limbaj fluierat care există pe insula Gomera şi m-a interesat foarte mult acest limbaj şi am început să mă documentez. Sunt mulţumit cu filmul, mă bucur că a fost selecţionat la Cannes şi acum urmează să-l lansez şi să şi croiască drumul. E şi o rampă de lansare Cannes şi sper să fie vândut în mai multe teritorii şi să ajungă în cât mai multe cinema-uri.”
Reporter: „Credeţi că merită premiul?”
Corneliu Porumboiu: „Vă daţi seama că visul ăsta îl am de 10 ani, lucrez la el de 4 ani, poate în 3-4 ani o să pot să mă uit şi la distanţa la el, dar acum sunt prea înăuntru.”

Festivalul de la Cannes începe în 14 mai, cu „The Dead Don't Die", un film cu zombi în regia lui Jim Jarmusch, cu Adam Driver şi Bill Murray în distribuţie.

Citește și
cannes 2018
Cannes 2018. Actrița care a dezvăluit că a fost agresată sexual de Weinstein

Veteranul Pedro Almodovar revine la Cannes cu „Pain and Glory", cu Penelope Cruz şi Antonio Banderas, cel din urmă intrând în pielea unui cineast în vârsta.

Terrence Malick, care a câştigat un Palme d'Or în 2011, se întoarce şi el pe Croazetă cu „A Hidden Life" un film despre un anti-nazist austriac. Iar în afara competiţiei, va fi proiectat „Rocketman", un film despre Elton John.

Thierry Fremaux, directorul Festivalului de film de la Cannes: „Elton John nu a luat parte în totalitate la procesul de producție, dar este mulțumit cu ce a ieșit. Filmul sondează adânc în personalitatea lui, în munca lui, capodoperele pe care le-a creat, viața lui."

Juriul va fi prezidat de un regizor de Oscar - Alejandro Inarritu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Corneliu Porumboiu revine la Cannes după patru ani și va concura pentru marele trofeu. Povestea peliculei
Corneliu Porumboiu revine la Cannes după patru ani și va concura pentru marele trofeu. Povestea peliculei

Regizorul Corneliu Porumboiu revine la Cannes după patru ani și va concura pentru marele trofeu. Filmul "La Gomera" a fost inclus în competiţia oficială a Festivalului care începe pe 14 mai.

Cannes 2018. Actrița care a dezvăluit că a fost agresată sexual de Weinstein
Cannes 2018. Actrița care a dezvăluit că a fost agresată sexual de Weinstein

Festivalul de la Cannes s-a încheiat cu o gală în care discursurile au pus în umbră premiile.

Cannes 2018. Kore-Eda Hirokazu câștigă Palme d'Or cu filmul Shoplifters
Cannes 2018. Kore-Eda Hirokazu câștigă Palme d'Or cu filmul Shoplifters

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat sâmbătă seară, când filmul „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu, a fost recompensat cu prestigiosul trofeu Palme d’Or.

Declarația unui regizor celebru: Aş fi putut să fiu un mare criminal în serie
Declarația unui regizor celebru: Aş fi putut să fiu un mare criminal în serie

Lars Von Trier şi-a făcut luni prima apariţie după şapte ani pe covorul roşu de la Cannes.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.