România intră tot mai mult pe piaţa artei digitale. Cum arată fenomenul și ce înseamnă NFT

×
Codul embed a fost copiat

România intră tot mai mult pe piaţa artei digitale. Artişti locali, dar şi asociaţii internaţionale îşi tranzacţionează produsele în spaţiul virtual.

Vorbim despre NFT, adică artă care nu se poate copia, nu se poate atinge şi se vinde numai online.

În lume, doar în primele patru luni ale acestui an au fost tranzacţionate NFT-uri în valoare de două miliarde de dolari. Un album foto, de exemplu, a fost adjudecat cu 69 de milioane de dolari.

Tammy este designer multidisciplinar şi a prezentat o lucrare digitală în faţa a peste 12.000 de persoane, la cea mai mare conferință din Statele Unite dedicată industriei crypto.

Tammy Lovin, designer multidisciplinar: „Încerc să transmit într-un mod grafic emoţii ale mele pe care le am, sau experienţe personale, într-un mod care să fie vizual atractiv şi pentru ceilalţi şi să transmită povestea mea mai departe”.

Citește și
p
Șostakovici și Simfonia Alpilor de Strauss în două concerte simfonice emoționante, pe 22 și 23 mai

Aceste lucrări digitale despre care vobim poara numele de NFT, adica „non fungiable token”, în limba engleză. Practic, proprietarul este deţinătorul unui cod care atestă existenţa cotinutul digital şi nu a unui obiect în sine.

Tammy Lovin: „Este echivalentul unui certificat de autenticitate pe care îl primeşti atunci când îţi cumperi o geantă foarte scumpă”.

Doar că proprietarul nu poartă geanta.

O casă de licitaţii din Capitală va vinde, în premieră, singura fotografie realizată în altarul Catedralei Mântuirii Meamului, (în format digital), sub forma unui NFT.

Alina Panico, PR Manager al casei de licitații Artmark: „Este o premieră pentru piaţa românească de artă. Vorbim de 10 artişti români contemporani care imediat au mers pe acest trend al artei prezentului prin NFT”.

Vorbim însă nu doar de animaţii grafice, ci despre orice material multimedia. De la fotografii şi muzica până la clipuri video.

Dacă ești un artist digital şi dorești să transformi un material într-un NFT, singura modalitate prin care ai putea să o vinzi ar fi printr-o platformă special dedicată vânzării de arta digitală, iar plata s-ar putea face numai cu cryptomonede.

La fel îşi propun să procedeze şi reprezentanţii unei asociaţii internaţionale din Bucureşti, care vând ouă cu motive populare disponibile în patru variante, dar şi lucrări digitale inspirate de imaginea zimbrilor.

Alexandra Dumitrescu, responsabil de parteneriate în cadrul Panda Labs: „Toate sunt inspirate de natura sălbatică din Carpaţi şi pot fi achiziţionate la o valoare estimativă, între 80 și 1000 euro”.

Şi cei de la Untold au creat, pentru fanii festivalului, două NFT-uri care înfăţişează cărţi de Tarot cu personajele ediţiei din acest an.

Mih Lovin, colecționar de NFT: „Suntem în anul 2021. Arta trebuie să se schimbe şi ea. Ceea ce trăim noi acum este cu adevărat încă o renaştere pentru lumea artiştilor, doar că de data asta e vorba de artiştii care stau pe tableta, pe telefon”.

Cei care doresc să cumpere sau să vândă lucrări de artă digitală trebuie să ştie că au nevoie de un portofel digital cu cryptomonede şi să fie atenţi la platformele de vânzare, care percep taxe de până la 15% din valoarea NFT-ului pentru o singură tranzacţionare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Festival organizat într-un hangar de aviație din București. Piesa centrală a fost un Boeing 737
Festival organizat într-un hangar de aviație din București. Piesa centrală a fost un Boeing 737

Un hangar de aviaţie din Bucureşti a găzduit un Festival de New Media Art, dedicat proiectelor ce îmbină arta cu noile tehnologii.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.