4 copii plecați la scăldat, în Vrancea, căutați de zeci de ore de polițiști și voluntari

4 copii plecați la scăldat, în Vrancea, căutați de zeci de ore de polițiști și voluntari
Facebook.com

Patru copii din comuna Boloteşti, care au plecat la scăldat marți după-amiază şi nu au mai revenit la domiciliu, sunt căutaţi de poliţişti, pompierii şi jandarmi, cărora li s-au alăturat şi mai mulţi voluntari.

"Prin apel la 112, o femeie a sesizat că patru minori din comuna Boloteşti, sat Vităneştii de sub Măgură, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, au plecat de la domiciliu, din cursul zilei de marţi, ora 18,00, la scăldat, şi nu au mai revenit. Imediat au fost demarate acţiuni de căutare, cu echipe mixte de căutare, fiind solicitat sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă", a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că în căutarea celor patru copii au plecat peste 40 de persoane, dintre 20 de poliţişti, şase pompieri, cinci jandarmi şi mai mulţi voluntari.

Șase pompieri de la Stația Vidra, dotați cu autospecială și barcă pneumatică îi caută pe cei patru copii în apele râului Putna.

 

Citește și
bacsis
Bacșișul se oficializează în România. Cum se va plăti de la 1 octombrie

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Animație grafică. Curtea lui Gheorghe Dincă, scanată. Ce au descoperit radarele
Animație grafică. Curtea lui Gheorghe Dincă, scanată. Ce au descoperit radarele

Apare o nouă certitudine în dosarul Caracal. Institutul Naţional de Medicină Legală a confirmat miercuri că fragmentele de oase găsite într-o pădure de lângă oraş, în urmă cu o săptămână, aparţin unei adolescente, dar nu Alexandrei Măceșanu.

Bacșișul se oficializează în România. Cum se va plăti de la 1 octombrie
Bacșișul se oficializează în România. Cum se va plăti de la 1 octombrie

Bacşişul va fi impozitat de stat. Este anunţul Ministerului de Finanţe, care vrea ca banii pe care ospătarii şi barmanii îi iau pe lângă salariu să fie înregistraţi la ANAF.

Reacțiile șoferilor la vinieta pentru București. Avertismentul specialiștilor de mediu
Reacțiile șoferilor la vinieta pentru București. Avertismentul specialiștilor de mediu

Potrivit datelor oficiale, în fiecare zi Capitala este traversată de aproape două milioane de maşini.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.