A legat căruţa în faţa farmaciei, ca să ia medicamente, iar un trecător i-a furat-o

caruta
Ziarul Ceahlaul

Furt neobişnuit în Piatra Neamţ.

Un bătrân de 78 de ani, din Dobreni, care a venit vineri, 9 martie, până la Piatra-Neamţ, a avut parte de o experienţă nefericită, scrie Ziarul Ceahlăul. Omul a oprit în zona Muzeului de istorie, şi-a legat calul de un gard şi a intrat, doar pentru câteva minute într-o farmacie, să cumpere nişte medicamente. Când a ieşit, căruţa nu mai era unde o lăsase. Bătrânul a chemat imediat poliţia

„La nici 15 minute de când au fost sesizați, jandarmii l-au depistat pe cel și-a însușit fără drept calul și căruța bătrânului, în cauză fiind întocmite și acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat căpitanul Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ. „Persoana în cauză și actele întocmite au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț în vederea continuării cercetărilor”.

Hoţul, potrivit Ziarul Ceahlăul, este un cetăţean în vârstă de 39 de ani, care locuieşte în cartierul Văleni.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Accident între o mașină și o căruță, în Argeș. Un mort și șase răniți
Accident între o mașină și o căruță, în Argeș. Un mort și șase răniți

O tânără de 25 de ani a murit şi şase persoane au fost rănite, luni seara, pe o şosea din judeţul Argeş.

Pacient transportat cu căruța, în Vaslui, după ce ambulanța a rămas împotmolită în noroi
Pacient transportat cu căruța, în Vaslui, după ce ambulanța a rămas împotmolită în noroi

Situație incredibilă în Vaslui, unde o ambulanță chemată să salveze un bărbat a rămas împotmolită în noroi, iar pacientul a fost transportat cu căruța.

O căruță a fost spulberată de o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului
O căruță a fost spulberată de o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Doi bărbaţi din judeţul Cluj au ajuns sâmbătă seara la spital,după ce căruţă în care se aflau a fost pur simplu spulberată de o maşină, condusă de un şofer care a fugit de la locul accidentului.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.