Acidul hialuronic și botoxul, promovate intens pe piața neagră. Riscurile la care se supun pacienții cărora le sunt injectate

acid hialuronic
Shutterstock

Prof. univ. dr. Ana-Maria Oproiu, medic primar de chirurgie plastică la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a atras atenţia că sunt multe produse de înfrumuseţare, precum acidul hialuronic sau toxina, pe piaţa neagră.

Prof. univ. dr. Ana-Maria Oproiu a transmis celor care folosesc aceste produse să fie atenţi să aibă certificat de conformitate.

”Există o promovare a vânzărilor de acid hialuronic şi de toxină pe net. Nu suntem fani ai acestui comerţ. Le explicăm şi rezidenţilor şi tinerilor specialişti că în momentul în care folosesc produse pe partea de estetică, pe parte nechirurgicală este indicat să folosească produse pentru care există un certificat de conformitate şi fără acel certificat nu te acoperă nimeni cu nimic şi producătorul, degeaba ai tu produsul X pe care îl vinde producătorul în România, dacă tu nu ai produsul X luat de la respectivul producător, nu are cum să îţi dea niciun certificat de conformitate. Mai mult, dacă ai o reacţie nedorită la injectarea respectivă, este problema ta de ce rezultat ai şi cum rezolvi acea problemă. Problema ta ca specialist vorbesc”, a declarat Ana-Maria Oproiu pentru un post TV.


Întrebată cine face astfel de intervenţii, Oproiu a răspuns că esteticienii şi dermatologii, în special.

”Tot ce înseamnă intervenţie estetică nechirurgicală o fac esteticienii, dermatologii şi o fac cei de la buco-maxilo-facială. Cei din alte specializări nu fac injectări de acid hialuronic şi stimulatoare de colagen. Neurologii pot face injectările de toxină pentru că fac pe partea patologică, nu pe partea estetică”, a spus Oproiu.

Citește și
advert
(P) Vedetele mizează pe cel mai nou trend în frumusețe: cosmeceuticele high-end, pentru ten

Întrebată, de asemenea, care sunt riscurile dacă pacienţii folosesc substanţe de pe piaţa neagră, medicul a afirmat că medicul ştie de unde provin produsele.

”Medicul ştie de unde sunt produsele venite. Este problema pacientului ce rezultat va avea. Medicul ştie la ce se expune. Iar după ce au diverse probleme, intră şi doresc produsele cu certificate de conformitate”, a adăugat Oproiu.

De asemenea, Ana-Maria Oproiu a explicat cum sunt ambalate şi ce conţin produsele conforme.

”Normal este ca, în momentul în care un produs este desfăcut, produsul are în el niste stickuri. Unul rămâne în fişa pacientului şi al doilea i se dă pacientului şi are un aşa-numit paşaport de frumuseţe şi pacientul poate să meargă la un medic sau la altul şi medicul poate să ştie ce i s-a injectat sau ce tratament şi-a făcut. Există anumite produse care nu pot fi suprapuse peste alte produse sau ai un anumit interval de timp după care se pot face respectivele injectări sau tratamente. Trebuie să recunoaştem că există turism medical şi atunci este bine să am acest paşaport şi pacientul să aibă acest paşaport”, a explicat Ana-Maria Oproiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Expoziție pentru nostalgici la Muzeul Județean Buzău. Cum se îmbrăcau și se îngrijeau femeile în perioada comunistă
Expoziție pentru nostalgici la Muzeul Județean Buzău. Cum se îmbrăcau și se îngrijeau femeile în perioada comunistă

O expoziție pentru nostalgici și-a deschis porțile la muzeul județean din Buzău. Iar în prim plan sunt ținutele din perioada comunistă, dar și produse cosmetice, bijuterii sau reviste de modă din acele vremuri. În total, sunt peste 3.000 de obiecte.  

(P) Vedetele mizează pe cel mai nou trend în frumusețe: cosmeceuticele high-end, pentru ten
(P) Vedetele mizează pe cel mai nou trend în frumusețe: cosmeceuticele high-end, pentru ten

Lansarea celui mai fresh brand de cosmetice naturale românești, Cosmetrice, care conține ingrediente high-end pentru îngrijirea pielii, s-a bucurat, la începutul acestei săptămâni, de susținerea a sute de persoane.

„Efecte devastatoare”. Dermatologii sunt îngrijorați că tot mai mulți copii sub 14 ani folosesc produse cosmetice
„Efecte devastatoare”. Dermatologii sunt îngrijorați că tot mai mulți copii sub 14 ani folosesc produse cosmetice

Dermatologii sunt îngrijorați că tot mai mulți copii sub 14 ani folosesc produse cosmetice nepotrivite vârstei lor, inspirați de cele mai multe ori din mediul online.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.