Povestea adolescentului care are un IQ mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates

Ramarni Wilfred
Facebook.com

Ramarni Wilfred în vârstă de 16 ani, studiază la o școală londoneză și are un IQ de 162, mult mai mare decât cel al lui Einstein ori Bill Gates, potrivit BBC.

Pentru el orice problemă de matematică și nu numai poate fi rezolvată în doar câteva secunde. În 30-90 de secunde Ramarni poate să rezolve un cub rubic sau orice altă problemă.

Mama sa își aduce aminte momentul în care și-a dat seama că fiul ei este mai special. Ea a povestit pentru BBC că în timp ce se îndrepta cu el spre spital, acesta a început să vorbească despre un subiect politic despre care, până atunci, ea nu aflase.

"M-am uitat la el, m-am gândit și am început să râd. Dar pe seară, aceeași informație am vazut-o și la televizor. Atunci mi-am dat seama că este ceva bizar. Fiul meu de doi ani și jumătate mi-a povestit aceelași subiect de dimineață", a spus mama acestuia.

Citește și
iq
Nivelul de inteligență al oamenilor scade de la an la an. Descoperirile cercetătorilor

Întrebat ce trebuie să facă o persoană pentru a fi atât de inteligentă precum este el, Romarni a răspuns:  "Probabil că este ceva ce nu știu nici eu. Dar trebuie să găsești ceva de care chiar ești interesat, despre care chiar vrei să înveți și asta este tot."

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Polițistă din Vaslui, mesaj virulent pentru contribuabili. ”Ai IQ sub 30, ca Veorica”
Polițistă din Vaslui, mesaj virulent pentru contribuabili. ”Ai IQ sub 30, ca Veorica”

O poliţistă din cadrul IPJ Vaslui a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj virulent la adresa contribuabililor care critică poliţiştii, susţinând că le plătesc salariile.

Nivelul de inteligență al oamenilor scade de la an la an. Descoperirile cercetătorilor
Nivelul de inteligență al oamenilor scade de la an la an. Descoperirile cercetătorilor

Nivelul de inteligenţă al oamenilor scade constant de câteva zeci de ani. Într-un studiu desfăşurat în Norvegia, cercetătorii au analizat scorul obţinut la testele de inteligenţă de persoane născute între 1962 şi 1991.

Recomandări
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.