Avertismentul unei femei de 83 de ani, după ce s-a despărțit de soțul de 37 de ani. „Sunt interesați să pună mâna pe bani”

cuplu
Facebook.com

O femeie de 83 de ani care a întâlnit un bărbat mult mai tânăr decât ea pe Facebook a lansat un avertisment după ce s-au despărțit.

Iris Jones, în vârstă de 83 de ani, s-a căsătorit cu Mohamed Ibrahim, în vârstă de 37 de ani, în 2020, relația lor fiind una criticată chiar și de familie, scrie dailymail.co.uk.

Anul trecut femeia anunța că l-a dat afară din casa sa din Marea Britanie, luându-și o pisică.

Într-o postare pe Facebook, Jones a spus: „Un avertisment pentru toate femeile vulnerabile din online, care vorbesc cu escroci și artiști falși, gândindu-se că au conversații cu bărbați sinceri. Fiți conștiente că acești infractori sunt interesați doar să pună mâna pe banii voștri și vă vor vorbi frumos săptămâni sau chiar luni întregi ca să-și atingă scopul. Eu personal am fost ținta a patru escroci în ultimele luni”.

Jones și Ibrahim s-au căsătorit în noiembrie 2020, dar au stat separați aproape doi ani, până când acesta a reușit să obțină viză și să se mute alături de soția lui.

Citește și
canabis
Studiu: Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool

La scurt timp de la despărțire, bărbatul s-a mutat la altă femeie, în vârstă de 61 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Preşedintele Ebrahim Raisi a fost înmormântat în oraşul natal. Nicio ţară a UE nu a fost reprezentată la ceremonie
Preşedintele Ebrahim Raisi a fost înmormântat în oraşul natal. Nicio ţară a UE nu a fost reprezentată la ceremonie

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, care a murit duminică într-un accident de elicopter, a fost înmormântat joi în oraşul său natal, Mashhad (nord-est), unde sute de mii de oameni i-au adus ultimul omagiu, potrivit AFP.

 

Studiu: Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool
Studiu: Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit pentru prima oară pe cel al băutorilor zilnici de alcool

Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.