Avocat din Iași, obligat de instanță să dea unei cliente banii înapoi după ce i-a pierdut toate procesele. Șirul gafelor

salariu avocat
Shutterstock

Un avocat din Iași a fost obligat de instanță să returneze unei cliente o parte din onorariile încasate, după ce a pierdut toate procesele în care a reprezentat-o pe femeie.

O ieşeancă îşi cere banii înapoi de la avocatul care a reprezentat-o în instanţă, după ce acesta i-a pierdut toate cele trei procese în care a reprezentat-o, scrie Ziarul de Iași. Iar o primă instanță i-a dat parțial dreptate femeii, cerând avocatului să-i returneze onorariul încasat pentru un proces.

Cazul este unic, întrucât legea nu condiţionează onorariul avocatului de câştigarea procesului, dar el „trebuie să depună toată diligenţa pentru apărarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului”.

Femeia a încheiat din octombrie 2019 până în februarie 2020 trei contracte de reprezentare cu avocatul său, cu un onorariu de 2.380 lei pentru primul dosar, 23.000 lei în al doilea- din care a achitat un avans de 5.000 de lei, respectiv încă un onorariu de 5.000 lei pentru al treilea dosar.

În plângerea sa, ieșeanca a arătat că avocatul i-a pierdut primul proces după ce a dat în judecată altă instituție decât cea care trebuia, după care nici nu a mai făcut apel.

Citește și
fals avocat
Un fals avocat a fost condamnat la patru ani de închisoare. Ce le promitea clienților săi

Avocatul nu a putut să explice de ce nu și-a reprezentat clienta

În al doilea proces, apărătorul s-a prezentat în instanță fără să studieze dosarul și s-a certat cu judecătorul, iar în cel de-al treilea dosar avocatul nici măcar nu a mai formulat acțiunea de cerere de chemare în judecată, a susținut femeia.

Judecătoria Iași i-a dat parțial dreptate reclamantei. Astfel, în primul caz, magistrații au apreciat că nu există vreo dovadă de rea credință din partea avocatului, astfel încât nu există motiv pentru returnarea onorariului. La fel au considerat și pentru al doilea dosar, unde o ceartă cu judecătorul în instanță nu înseamnă că nu și-a făcut treaba.

Judecătoria a fost însă de acord cu ieșeanca în cel de-al treilea dosar, unde avocatul nu a putut să explice de ce nu și-a reprezentat clienta, motiv pentru care instanța l-a obligat să-i restituie femeii onorariul de 5.000 de lei.

Sentinţa nu este definitivă, iar femeia a făcut deja recurs. Dosarul se află acum pe rolul Tribunalului Iași.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Persoanele din spatele escrocheriei de un milion de euro din Ploieşti rămân în arest. Printre acestea, un avocat şi un notar
Persoanele din spatele escrocheriei de un milion de euro din Ploieşti rămân în arest. Printre acestea, un avocat şi un notar

Cei patru inculpaţi din dosarul de înşelăciune în domeniul imobiliar cu un prejudiciu de peste un milion de euro, rămân în arest preventiv, respectiv în arest la domiciliu, a decis definitiv, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un fals avocat a fost condamnat la patru ani de închisoare. Ce le promitea clienților săi
Un fals avocat a fost condamnat la patru ani de închisoare. Ce le promitea clienților săi

Un bărbat de 66 de ani din județul Suceava, acuzat că a păcălit mai mulți oameni pretinzând că este avocat, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare.  

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, condamnat să plătească aproape 150 de milioane de dolari către două femei
Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Donald Trump, condamnat să plătească aproape 150 de milioane de dolari către două femei

Asocierea cu Donald Trump se dovedește cu adevărat distructivă pentru Rudy Giuliani, cândva foarte respectat ca procuror general al New Yorkului, dar și ca primar al metropolei.  

Celebru avocat din București, prins când ascundea referatul DIICOT care cerea arestarea clientului său
Celebru avocat din București, prins când ascundea referatul DIICOT care cerea arestarea clientului său

Acuzații fără precedent îl vizează pe un renumit avocat din Capitală, după un incident înregistrat acum câteva luni în sala de judecată, la Tribunalul București.  

Un fals avocat a fost arestat după ce a câştigat zeci de procese. Foştii clienţi i-au promis că vor apela tot la el
Un fals avocat a fost arestat după ce a câştigat zeci de procese. Foştii clienţi i-au promis că vor apela tot la el

Un fals avocat din Kenya a fost arestat de poliţişti după ce a câştigat 26 de procese împotriva unor absolvenţi de Drept.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.